Centre for Romanian Studies

Emil Cioran observase într-un articol din 1937 că la prelegerile de logică ţinute de Nae Ionescu, “parcă s-a rătăcit un plâns de clopote într-un tratat de logică” (v. Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi:P.Ţuţea, Cioran,Noica, Eliade, M. Vulcănescu, Vasile Băncilă, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-81340506, p.46). Pentru că indiferent de cursul pe care îl preda, fie de logică, de metafizică sau de teoria cunoştinţei, profesorul ştia foarte bine să deschidă un orizont religios, un orizont metafizic. Asta l-a impresionat desigur şi pe Mircea Eliade. Ceea ce Eliade a strâns în volumul Roza vânturilor (1937), toate acele articole pe teme religioase sînt extraordinar de interesante. În prelegerile despre Problema salvării la Faust, Nae Ionescu luase drept repere de interpretare unele dintre ideile cursurilor predate în anii anteriori. M. Eliade scrisese în postfaţa volumului din 1937 că Nae Ionescu a “adus un suflu nou în universitate”. Universităţile noastre erau cumva pe calapod francez. Ele târau după ele toată atmosfera aceea îngustă spiritual a scientismului din secolul XIX. Nae Ionescu a adus în Universitatea bucureşteană o deschidere spre religie. Era un lucru de care tocmai se simţea nevoie. Secolul dinainte fusese raţionalist şi apoi a venit spontan interesul acesta pentru religie. Nu numai la noi, ci în toată Europa [atât la protestanţi cât şi la catolici].

[Read more →]