Iubito, în genunchi, la patul tău,
Unde îţi odihneşti o viaţă-ntreagă,
De-a pururi, langă tine, fiinţă dragă,
Eu sufletu-mi îţi pun la căpătâi.
Cu dor adânc, vibrând necontenit,
Mi-ai luminat cărarea vieţii toată,
Facând din cas-un cuib prea-fericit.
Ţi-aduc ofranda florilor culese
Pe drumul ce-am purces, noi amândoi,
Lăsând în urmă gânduri ne’nţelese.
Iar dacă-n ochii lacrimilor toate,
Mereu adastă visuri din trecut,
Eu le-am trăit, dar astăzi sunt departe.
Versiune în limba Română
de Constantin Roman, Londra,
© 2012, Copyright Constantin Roman