De voi trăi în ţara mea,
Sau dacă veţi gândi cumva
De mine, ca străin,
Vă zic că-mi pasă prea puţin.
Iobag, născut printre străini,
Jelit de fraţi, fără suspin,
Şi, chiar iobag de voi muri,
Îmi pasă prea puţin.
Mormântul meu va fi demult uitat
În ţara unde m-am născut,
Dar cărei n-am aparţinut.
Dar când tătâne-miu, neîncetat,
Îmi va cânta-n genunchi, o rugăciune,
Tu miluieşte-i Doamne-al său tribut,
Căci am murit pe roată, pentru tine.
Imi pasă-acuma prea puţin.
De-mi vei rosti vre-o rugăciune.
Dar zic, căci este crezul meu,
Când oameni fără Dumnezeu,
Afurisi-vor al tău nume,
Ca să-l despoaie de trecut.
E greu, aşa, să fi crezut!
Rendered in Romanian by Constantin ROMAN, London,
© 2014 Copyright Constantin ROMAN)
