“Isabela Vasiliu-Scraba”

Entries Tagged as '“Isabela Vasiliu-Scraba”'

Isabela Vasiliu-Scraba: Receptarea românească A PRIMULUI SCRIITOR STRĂIN LAUREAT AL PREMIULUI GONCOURT

January 15th, 2016 · Comments Off on Isabela Vasiliu-Scraba: Receptarea românească A PRIMULUI SCRIITOR STRĂIN LAUREAT AL PREMIULUI GONCOURT · Books, Communist Prisons, Diaspora, Famous People, International Media, OPINION, PEOPLE, POLITICAL DETENTION / DISSENT, quotations, Reviews, Translations

Prin anii cincizeci Vintilă Horia reținea cu mai multă subtilitate un fapt caracteristic lumii desacralizate în care mulți sunt creștini doar cu numele: Anume că păgânismul care „controlează toate mijloacele eficace de propagandă” îndreaptă „voința de a aparține” nutrită de omul societății de azi către partide, secte, grupări totalitare” (Vintilă Horia, Speranța socialismului tragic, text publicat de Uscătescu în revista „Destin” nr. 8-9/ 1954, republicat în vol. Mihaela Albu & Dan Anghelescu, Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate, Ed. Aius, Craiova, 2015, p.199). – See more at: http://www.romanianstudies.org/content/2016/01/isabela-vasiliu-scraba-receptarea-romaneasca-a-primului-scriitor-strain-laureat-al-premiului-goncourt/?preview_id=7030&preview_nonce=6b04855292&preview=true#sthash.SUZLPqIt.dpuf

Isabela Vasiliu-Scraba, „Rinocerizarea” criteriului biografic la un istoric dilematic

November 6th, 2015 · No Comments · Communist Prisons, Diaspora, Famous People, History, International Media, OPINION, PEOPLE, POLITICAL DETENTION / DISSENT, quotations, Reviews

„Rinocerizarea” devine posibilă după „cucerirea puterii prin modificarea mentalității, grație hegemoniei ideologice veșnic atentă ca cele spuse și publicate să nu-i fie defavorabile (vezi Ion Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, București, Ed. Vog, 2004, p.68).

“Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu – Vedere în duh şi viziune filozofică” de Isabela Vasiliu-Scraba

January 18th, 2013 · 4 Comments · OPINION, PEOPLE

Patriarhului Justinian Marina îi reuşise în 1950 mutarea în cadrul Patriarhiei a Comisiei de pictură bisericească de la Ministerul Cultelor, numit de el “Securitatea popilor”. Probabil că fără această trecere n-am fi avut azi nici frescele religioase şi mozaicurile Olgăi Greceanu de la Manăstirea Antim, nici “predicile vii” (apud. Nichifor Crainic) pictate pe zidurile bisericii de la Drăgănescu de fostul stareţ al Mânăstirii Prislop (http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSbisericaDraganescu4.htm ). În al doilea rând miraculoasă este însăşi supravieţuirea monumentului de artă pe care-l reprezintă micuţa biserică aflată la vreo 30 de km de Bucureşti. E suficient să ne gândim că ea se află pe malul lacului de la Mihăileşti, unde Ceauşescu vroia să construiască un port, neapărat în locul bisericii. Si cum Părintele Arsenie nu putea fi de acord cu aşa ceva, academiciana cu şcoala pe puncte (cum mai sînt si alţi academicieni chiar din ziua de azi) nu s-a sfiit să-l pălmuiască în mijlocul bisericii în sfânta zi de Paşte a anului 1989. Înverşunarea lor împotriva călugărului iconar nu s-a stins până nu l-au condamnat la o moarte martirică (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de Sus).

În al treilea rând, ca o minune apare chiar supravieţuirea picturii Bisericii executată de două ori de Părintele Arsenie Boca din 1968 şi până în 1989, în condiţiile în care fresca pictată de el în Biserica de la Bogata Olteană a fost îndepărtată nu prin văruire, ci prin lovituri de ciocan, după ce Părintele Arsenie Boca a fost (a cine ştie câta oară) arestat de Securitate în 1963.

“Despre Faustul lui Nae Ionescu” (Isabela Vasiliu-Scraba)

October 23rd, 2012 · 1 Comment · Diaspora, International Media, OPINION, PEOPLE, quotations, Reviews, Uncategorized

Emil Cioran observase într-un articol din 1937 că la prelegerile de logică ţinute de Nae Ionescu, “parcă s-a rătăcit un plâns de clopote într-un tratat de logică” (v. Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi:P.Ţuţea, Cioran,Noica, Eliade, M. Vulcănescu, Vasile Băncilă, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-81340506, p.46). Pentru că indiferent de cursul pe care îl preda, fie de logică, de metafizică sau de teoria cunoştinţei, profesorul ştia foarte bine să deschidă un orizont religios, un orizont metafizic. Asta l-a impresionat desigur şi pe Mircea Eliade. Ceea ce Eliade a strâns în volumul Roza vânturilor (1937), toate acele articole pe teme religioase sînt extraordinar de interesante. În prelegerile despre Problema salvării la Faust, Nae Ionescu luase drept repere de interpretare unele dintre ideile cursurilor predate în anii anteriori. M. Eliade scrisese în postfaţa volumului din 1937 că Nae Ionescu a “adus un suflu nou în universitate”. Universităţile noastre erau cumva pe calapod francez. Ele târau după ele toată atmosfera aceea îngustă spiritual a scientismului din secolul XIX. Nae Ionescu a adus în Universitatea bucureşteană o deschidere spre religie. Era un lucru de care tocmai se simţea nevoie. Secolul dinainte fusese raţionalist şi apoi a venit spontan interesul acesta pentru religie. Nu numai la noi, ci în toată Europa [atât la protestanţi cât şi la catolici].

Isabela Vasiliu-Scraba despre procesul lui Mircea Vulcănescu

March 21st, 2012 · Comments Off on Isabela Vasiliu-Scraba despre procesul lui Mircea Vulcănescu · OPINION, PEOPLE

Pe 30 august 1946 Mircea Vulcănescu avea să fie din nou arestat, de astă dată până la moartea survenită în octombrie 1952 (v. Măriuca Vulcănescu, Desfăşurare cronologică, în vol. Mircea Vulcănescu, Ultimul Cuvânt, Bucureşti, Ed. Crater, 2000).
Sora lui Vulcănescu (urmând şi ea a fi băgată după gratii) notase că în 20 decembrie 1947 la Curtea de Apel procurorul ceruse achitarea lui Mircea Vulcănescu, condamnat la 8 ani în procesul din 10 oct. 1946, dar suspendat din postul de Director al Datoriei Publice abia pe 11 iulie 1947.
În decembrie 1947 încă mai era ministru de justiţie Lucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954). Acesta dorea achitarea filozofului despre care scrisese că muşcă din Dumnezeire ca viermele din fruct (v. Lucreţiu Pătrăşcanu, Curente şi tendinţe în filozofia românească, Bucureşti, 1946, Ed. Politică, 1971). Pe 30 decembrie 1947 Regele a abdicat şi s-a proclamat “democraţia populară”, cu o constituţie din care nu lipsea rolul conducător al URSS. Ministru de externe era Ana Pauker iar ministru de justiţie Avram Bunaciu care l-a înlocuit pe Lucreţiu Pătrăşcanu arestat în 1948 şi asasinat în puşcărie de şeful Securităţii, generalul rus Ghe. Pintilie (Pantiuşa).
In apărarea citită la procesul din octombrie 1946, când aparenţa statului de drept camufla înrobirea rusească sub mascarada unei democraţii “ocrotită” de observatori englezi şi americani, Mircea Vulcănescu spusese că “fără dreptate nu este posibilă convieţuirea omenească”. In partea a doua a filmului difuzat pe 10 oct. 2009 la TV-Cultural, s-a extras acest citat din Vulcănescu, nespunând nimic despre contextul politic care i-a anulat din start orice conţinut de adevăr. In plus s-ar fi putut arăta (pe cazul arestării ministrului de justiţie, sau chiar al farsei de proces în care a fost condamnat filozoful) că instaurarea sclaviei de după 1945 nu a presupus “convieţuirea”, ci crima şi fără de legea făcute în văzul lumii. S-ar fi putut…dacă filmul n-ar fi înfăţişat pe alocuri (prin părţile esenţiale…) viziunea cripto-comunistă din istoria “oficială” de după 1990.

Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca (1910-28. XI.1989) – The Martyrdom of rev. Arsenie Boca

April 1st, 2011 · Comments Off on Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca (1910-28. XI.1989) – The Martyrdom of rev. Arsenie Boca · Diary, OPINION, PEOPLE

“ În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. În ultimii ani celor de la conducere le era foarte teamă de părintele Arsenie. Era ţinut în satul Drăgănescu iar intrările în sat erau păzite zi şi noapte de Securitate (..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo timp de o săptămână şi jumătate. Si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. Se vedea la degete şi la faţă faptul că a fost torturat. Eu am fost la înmormântare şi am văzut: unghiile de la două degete îi erau pur şi simplu zmulse…Toate acestea s-au petrecut pentru că a prezis căderea şi moartea lui Ceauşescu. Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun”.

Isabela Vasiliu-Scraba: Cioran prin lăutărismul lui Pleşu. Despre inocularea ruşinii de a fi român

February 19th, 2011 · 3 Comments · Diary, Diaspora, OPINION, PEOPLE, quotations, Uncategorized

Motto:
“Toţi depresivii sînt tipuri eminamente subiective…Ei sînt singurii care coboară în adâncimile vieţii pînă acolo unde aceasta se îmbină cu moartea… Politicul aparţine domeniului exteriorităţii. Din acest motiv, valorile politice sînt la periferia valorilor spirituale”
(Emil Cioran, 1932)

După instalarea lui Iliescu la cârma ţării si a lui Andrei Pleşu la cârma culturii, scrierile lui Emil Cioran, care în comunism circulaseră xeroxate pe sub mână, au putut fi cumpărate din marile librării, îmbogăţind avuta editură Politică, sub numele ei de Humanitas (1). E drept că noul nume cam aminteşte de ziarul comunist l’Humanite care a încercat fără succes să-l deposedeze în 1960 pe Vintilă Horia de Premiul Goncourt, acuzându-l fără bază şi pic de jenă că “ar fi susţinut înfiinţarea lagărelor de exterminare în Germania nazistă” (v. Th. Cazaban în dialog cu C. Bădiliţă, Captiv în lumea liberă, Cluj-Napoca, Echinox, 2002, p. 125). Din atacul foştilor ideologi comunişti manifestând o inexplicabilă alergie la scrisul unui romancier de faimă internaţională s-a văzut câtă dreptate a avut Vintilă Horia când şi-a tot amânat întoarcerea în România regimului Iliescu-Roman. Într-una din scrisorile trimise din Spania în primele luni de “democraţie prin rotirea cadrelor” (M. Cantuniari, Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, Ed. Humanitas, 2007) romancierul premiat de Academia franceză consemna următoarele: “Aţi aflat că Adevărul şi Tineretul liber au publicat ştirea după care aş fi acordat un interview nu ştiu cărei reviste în limba română din Israel şi New York, care a fost reprodusă de ziarul Independent din Londra, interview în care mă autoprezentam ca fruntaş al Gărzii de fier şi insultam pe Petre Roman. Am desminţit totul printr-un interview telefonic cu BBC şi i-am scris pe aceeaşi temă lui Mircea Dinescu. Este îngrozitor. N’am făcut parte din nici un partid, deci nici din Garda de Fier, care m-a scos din postul de ataşat de presă la Roma” (Vintilă Horia, 27 febr. 1990 în op. cit., p.334). Scrisorile lui Vintilă Horia către traducătorii săi Mihai si Ileana Cantuniari (prima pe 2 martie 1989, ultima din 19 nov. 1991) fac să transpară cadrul libertăţii post-comuniste, precum si aspecte de continuitate în politica editorială dinainte de 1989: dacă Editura Politică nu l-a publicat pe Vintilă Horia (2), nici Humanitas nu o va face. Pentru autorul volumului Les clefs du crepuscule(1990), -scriitor tradus în peste 20 de ţări fără dirijismul folosit pentru împrăştierea operelor şi omagiilor soţilor Ceauşescu înainte de 1990 şi după aceea pentru operele şi omagiile lui Andrei Pleşu (3) -, exilul nu s-a încheiat cu împuşcarea Ceauşeştilor (v. rev. Cristian Bădiliţă în rev. Rost, 16/2004).

Mircea Eliade si Părintele Arsenie Boca despre ieşirea din timpul istoric (Isabela Vasiliu-Scraba)

February 15th, 2011 · Comments Off on Mircea Eliade si Părintele Arsenie Boca despre ieşirea din timpul istoric (Isabela Vasiliu-Scraba) · Diary, Diaspora, OPINION, PEOPLE

*La Paris, pe când era discutat romanul metafizic al lui Mircea Eliade, un critic literar scăpat de teroarea comunistă din RPR observase dezinteresul Occidentului pentru suferinţele românilor întemniţati cu sutele de mii de mercenarii ocupantului sovietic al ţării. Referitor la acest vinovat dezinteres al umaniştilor francezi de stânga, Ierunca nota următoarele: “lui Sartre nu i se cere decât o informaţie obiectivă. Dar el dă dovadă de ipocrizie şi amnezii inexplicabile” (Virgil Ierunca, Trecut-au anii. Jurnal, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000). Probabil pe undeva pe aici se află şi motivul pentru care Eugen Ionescu nu a vrut niciodată să-l cunoască personal pe J.P.Sartre. Poziţia lui Mircea Eliade faţă de Sartre credem că a fost determinată mai ales de limitarea existenţei umane la social şi politic pe care o sesizase în scrierile existenţialistului. Pentru un erudit şi un literat care şi-a dedicat întreaga viaţă studierii fenomenului religios, observarea acestei limitării era desigur în defavoarea lui Sartre. Platonician ca şi Nae Ionescu, istoricul religiilor nota într-unul din jurnalele sale că pentru el socialul si politicul ţin de resortul literaturii şi nu al vieţii umane în esenţialitatea ei. După Eliade, evenimentele din timpul sacru sînt cu mult mai reale decât viaţa desfăşurată în timpul istoric (M. Eliade, Fragments d’un jurnal, p.429-430).

Isabela Vasiliu-Scraba despre “Părul lung şi blond al lui I.P.Culianu”

March 14th, 2010 · 3 Comments · Diaspora, OPINION, PEOPLE

In toate cele trei filme dedicate lui Culianu s-a sugerat telespectatorilor că ucigaşul ar fi fost legionar, fără a se menţiona că a fost o crimă “cu semnătură”. Umberto Eco a crezut că a fost un asasinat purtând semnătura KGB. Dar “semnătura” ar fi putut indica si suprimarea unui trădător. Uciderea petrecută după scenariul de execuţie a unui trădător ar implica umilirea celui care a trădat. I.P. Culianu a fost umilit prin împuşcare în ceafă în WC-ul universităţii din Chicago. Presupunând un astfel de scenariu, prin indicarea unui criminal legionar, însăşi victima trădătoare e plasată în rândul legionarilor. O altă variantă ar fi că a trădat Securitatea. După Tereza Culianu-Petrescu, fratele său care-i spusese Gabrielei Adameşteanu în decembrie 1990 că “prostia Securităţii române este epocală şi de o profunzime nemaivăzută” (v. I.P.Culianu în rev.22, 5 aprilie 1991) ar fost asasinat de vechea Securitate “aşa cum opina generalul I. Pacepa” (v. Tereza Culianu-Petrescu, O biografie, Observatorul Cultural, 87/23 oct.2001).

Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc

February 11th, 2010 · 1 Comment · Diaspora, OPINION, PEOPLE

Desemnat de Sorin Antohi drept “noul Eliade”, Ioan Petru Culianu a reprezentat “un fenomen exploziv introdus în cultura română de după 1989”. Sigur, ar fi contra-productiv să repunem în circulaţie ditirambii prin care s-a realizat această masivă manipulare, care în sine ar fi fost chiar benefică, dacă numele discipolului Culianu n-ar fi fost folosit permanent pentru a-l înlătura din cultura românească pe marele Eliade prin acuzaţii nefondate de anti-semitism. Si, evident, dacă interesul s-ar fi axat exclusiv pe noutatea adusă de psiho-sociologul Culianu (1950-1991) în cele trei cărţi publicate cu ajutorul lui Eliade în Franţa la Payot şi Flamarion, apoi traduse în engleză şi italiană. Dar, mai ales, dacă “fenomenul exploziv” n-ar fi fost declanşat de lansarea unor neadevăruri prin editurile Humanitas, Nemira şi Polirom (urmate inconştient de Editura Academiei), inventându-se doctorate în număr excedentar şi săltându-l pe Culianu în scaunul de conferenţiar de istoria religiilor când n-a apucat să fie decât visiting professor, ba încă imaginându-l (în locul ocupat din 1986 de prof. Wendy Doniger) drept “urmaş al lui Eliade” la vremea când nu-şi trecuse încă doctoratul de Stat…

Centre for Romanian Studies