Patriarhului Justinian Marina îi reuşise în 1950 mutarea în cadrul Patriarhiei a Comisiei de pictură bisericească de la Ministerul Cultelor, numit de el “Securitatea popilor”. Probabil că fără această trecere n-am fi avut azi nici frescele religioase şi mozaicurile Olgăi Greceanu de la Manăstirea Antim, nici “predicile vii” (apud. Nichifor Crainic) pictate pe zidurile bisericii de la Drăgănescu de fostul stareţ al Mânăstirii Prislop (http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSbisericaDraganescu4.htm ). În al doilea rând miraculoasă este însăşi supravieţuirea monumentului de artă pe care-l reprezintă micuţa biserică aflată la vreo 30 de km de Bucureşti. E suficient să ne gândim că ea se află pe malul lacului de la Mihăileşti, unde Ceauşescu vroia să construiască un port, neapărat în locul bisericii. Si cum Părintele Arsenie nu putea fi de acord cu aşa ceva, academiciana cu şcoala pe puncte (cum mai sînt si alţi academicieni chiar din ziua de azi) nu s-a sfiit să-l pălmuiască în mijlocul bisericii în sfânta zi de Paşte a anului 1989. Înverşunarea lor împotriva călugărului iconar nu s-a stins până nu l-au condamnat la o moarte martirică (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de Sus).
În al treilea rând, ca o minune apare chiar supravieţuirea picturii Bisericii executată de două ori de Părintele Arsenie Boca din 1968 şi până în 1989, în condiţiile în care fresca pictată de el în Biserica de la Bogata Olteană a fost îndepărtată nu prin văruire, ci prin lovituri de ciocan, după ce Părintele Arsenie Boca a fost (a cine ştie câta oară) arestat de Securitate în 1963.