Pe 30 august 1946 Mircea Vulcănescu avea să fie din nou arestat, de astă dată până la moartea survenită în octombrie 1952 (v. Măriuca Vulcănescu, Desfăşurare cronologică, în vol. Mircea Vulcănescu, Ultimul Cuvânt, Bucureşti, Ed. Crater, 2000).
Sora lui Vulcănescu (urmând şi ea a fi băgată după gratii) notase că în 20 decembrie 1947 la Curtea de Apel procurorul ceruse achitarea lui Mircea Vulcănescu, condamnat la 8 ani în procesul din 10 oct. 1946, dar suspendat din postul de Director al Datoriei Publice abia pe 11 iulie 1947.
În decembrie 1947 încă mai era ministru de justiţie Lucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954). Acesta dorea achitarea filozofului despre care scrisese că muşcă din Dumnezeire ca viermele din fruct (v. Lucreţiu Pătrăşcanu, Curente şi tendinţe în filozofia românească, Bucureşti, 1946, Ed. Politică, 1971). Pe 30 decembrie 1947 Regele a abdicat şi s-a proclamat “democraţia populară”, cu o constituţie din care nu lipsea rolul conducător al URSS. Ministru de externe era Ana Pauker iar ministru de justiţie Avram Bunaciu care l-a înlocuit pe Lucreţiu Pătrăşcanu arestat în 1948 şi asasinat în puşcărie de şeful Securităţii, generalul rus Ghe. Pintilie (Pantiuşa).
In apărarea citită la procesul din octombrie 1946, când aparenţa statului de drept camufla înrobirea rusească sub mascarada unei democraţii “ocrotită” de observatori englezi şi americani, Mircea Vulcănescu spusese că “fără dreptate nu este posibilă convieţuirea omenească”. In partea a doua a filmului difuzat pe 10 oct. 2009 la TV-Cultural, s-a extras acest citat din Vulcănescu, nespunând nimic despre contextul politic care i-a anulat din start orice conţinut de adevăr. In plus s-ar fi putut arăta (pe cazul arestării ministrului de justiţie, sau chiar al farsei de proces în care a fost condamnat filozoful) că instaurarea sclaviei de după 1945 nu a presupus “convieţuirea”, ci crima şi fără de legea făcute în văzul lumii. S-ar fi putut…dacă filmul n-ar fi înfăţişat pe alocuri (prin părţile esenţiale…) viziunea cripto-comunistă din istoria “oficială” de după 1990.
Entries Tagged as 'Filosofie'
Isabela Vasiliu-Scraba despre procesul lui Mircea Vulcănescu
March 21st, 2012 · Comments Off on Isabela Vasiliu-Scraba despre procesul lui Mircea Vulcănescu · OPINION, PEOPLE
Tags:"Isabela Vasiliu-Scraba"·"Mircea Vulcănescu·comunism·Filosofie·inchisori·Romania
Isabela Vasiliu-Scraba: “Camera 13 a ‘Vilei Noica’ de la Păltiniş”
September 15th, 2010 · 3 Comments · OPINION, PEOPLE
Ignorarea voită a operelor lui Noica (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Noica şi “discipolii” săi) -filozof care nu l-a recunoscut pe Liiceanu drept discipol, desemnându-l într-o conversaţie cu Octavian Nistor (1917-1993) “discipol al lui Henry Wald, nu al său” (1974) -, apare pregnant şi la citirea plăcii care indică “vila Noica”. Pe transparenta placă, dl G. Liiceanu a uitat să consemneze esenţialul: Anume că la Păltiniş, în cei 8mp ai camerei închiriate, Constantin Noica a sporit patrimoniul cultural românesc scriind opere de mare valoare filozofică precum: Sentimentul românesc al fiinţei (1978), Spiritul românesc la cumpătul vremii (1978), Trei introduceri la Devenirea întru fiinţă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986) şi ultima sa carte, apărută post-mortem întâi în germană, De dignitate Europa (1988) şi abia la şase ani de la moartea lui Noica în româneşte, limba în care fusese scrisă.
Tot în “confortul” de la Păltiniş a scris Constantin Noica minunatele sale rânduri despre Lucian Blaga (1895-1962), Mircea Vulcănescu (1904-1952), Mircea Eliade (1907-1987) şi Mihai Eminescu (1850-1889) chemându-şi aceşti prieteni “văzuţi şi nevăzuţi” să ridice împreună castele de gândire filozofică autentică.
Tags:"mistificarea adevarului·"post-cumunsm"·comunism cenzura·falsificare·Filosofie·Noica·omisiune·Paltinis "Isabela Vasiliu-Scriba"
