O mamă Calabreză
Abea doi ani de-aveam, şi îmi aduc aminte
Cum visuri din trecut în suflet se perindă.
Cât de amar plângeam, cu lacrimă fierbinte,
Iar mama mă strângea, la pieptu-i să m-alinte;
Ea mă-ntreba, duios , de ce, şi unde oare?
Şi-i arătam, plângând, la locul ce mă doare …
Atunci ma săruta, ca plânsul să-mi aline,
Şi lacrima să-mi treacă, din nou să zburd, în lume.
Versiune în limba Română
Constantin ROMAN, Londra,
© 2013, Copyright Constantin ROMAN
