1. Cine sunteti d-le Roman?
Sunt Roman naturalizat Britanic, stabilit in Anglia din 1968 (Englez nu poti sa fii nici odata; trebuie sa fii nascut din parinti Englezi).
Provin dintr-o familie de carturari, cu strabuni pe linia directa, pana la bunicul patern care timp de sapte generatii au slujit biserica ortodoxa. Alti strabuni care au zidit scoli si biserici la sate in secolele 18 si 19, iar in sec 20 s-au stabilit la oras. Istoria familiei reflecta, cum este si normal, diversele faze Istorice ale Romaniei cu tot ceea ce au implicat ele: revolutii, razboaie, schimbari de granite, exproprieri, persecutie, discriminare, exil, samd.
Examenul de desen tehnic la Scoala de Arhitectura (1966): am fost respins in doi ani consecutivi la admitere, fiind considerat de “origina sociala nesanatoasa”: asa am fost fortat sa devin Geofizician.
Examenul de desen tehnic la Scoala de Arhitectura (1966): am fost respins in doi ani consecutivi la admitere, fiind considerat de “origina sociala nesanatoasa”: asa am fost fortat sa devin Geofizician.
Am crescut in Bucuresti, langa Dealul Mitropoliei, intr-un cartier acum disparut sub buldozerele lui Ceausescu. Scoala primara mi-am facut-o la “Ienachita Vacarescu”, careia, cu o generatie mai inainte, i se mai spunea si “Maidanul Dulap” pt ca se construise in sec 19 pe un loc viran (maidan) unde veneau papusarii cu teatrul de papusi (dulap).
Liceul mi l-am facut la “Mihail Eminescu” si l-am terminat in 1959, la 15 ani dupa faimosul 23 August, pt care ni s-a spus “Promotia 23 August”. Aceasta carte de vizita, bine inteles, nu m-a ajutat sa intru la Scoala de Arhitectura, exact la trei ani dupa revolutia din Ungaria, din 1956, pt ca aveam “origine nesanatoasa” si parintii mei nu erau in partid, ci mai de graba fusesera expropriati. Asa am fost obligat sa dau examene de fizica si matematica si sa devin geofizician, unde era mai usor sa-ti demonstrezi cunsotiintele exacte si unde erau mai putini candidati (doar 6 pe un loc, spre deosebire de arhitectura unde, dintre cele 60 de locuri, doar 12 erau alocate pentru “patura intelectuala” si acolo erau sute de candidati.printe care, bine inteles cei cu pedigree politic adecvat, cea ce mie imi lipsea.
Dar inainte de baccalaureat am luat lectii particulare de franceza si engleza cu persoane din fosta inalta societate, care au avut o influenta determinanta asupra formatiei mele. Lectii de engleza luam cu Sasa Roman un fost avocat si fost secretar al lui Titulescu, care facuse si el puscarie, si acum, prin anii ’50, dadea lectii de engleza ca sa supravietuiasca. El avea o camera la mansarda in propria lui casa, in stil italienizant, cu o campanila, tocmai pe Dealul Mitropoliei si la sfarsitul vietii a plecat in Anglia. Mihail Sebastian pomeneste de el in memoriile lui recent publicate. Imi amintesc la un moment dat ca fusesem arestat pe Dealul Mitropoliei, caci in loc sa ma intorc acasa dela lectii am stat de vorba cu niste turisti straini, veniti sa viziteze biserica mitrolpoliei. Era in 1957 si aveam atunci 16 ani. Am fost luat la sectia de militie unde am fost tinut cateva ore, pana mi-au dat drumul sub cautiune, data de tatal meu, conform careia nu mai voi frecventa turristii straini. “Ah, mi-a zis Sasa Roman, auzind de peripetia mea, este primul tau conflict cu autoritatile. O sa mai urmeze si altele”. A avut dreptate.
Doamnele care mi-au dat lectii de Franceza si Engleza erau respectiv Margot Eftimiu, fiica Academicianului savant Matei Draghiceanu. Margot isi facuse studiile la Montreux si traia inainte de razboi mai mult pe Coasta de Azur – pentru mine ea reprezenta fata rafinata a Romaniei, de fapt ceeace ar fi trebuit sa fi fost Romania daca nu veneau comunistii. Faceam cu ea istoria literaturii franceze si recitam poezii intregi de La Fontaine, Boileau, Victor Hugo, Alfred de Musset, Baudelaire, Rimbaud, s.a. Cealalta profesoara particulara, de Engleza studiase pictura la celebra Academie Julliard, la Paris, si vorbea current Franceza, Engleza si Germana. Avea un fel de “joie de vivre” ne mai pomenita, desi trecuse prin multe incercari si pierduse toata averea. Jeannette, la un moment dat, avea ca elevi diversi stabi dintre ministri si nomenklaturisti. Inainte sa plec definitiv in Anglia aceste legaturi probabil ca mi-au servit indirect cand am facut contestatie ca sa primesc pasaport (fusesem refuzat de trei ori in trei ani consecutivi). Mai ma imprietenisem si cu un istoric, Gheorghe Bezviconi, dela care am invatat modul de cercetare sistematica, si mai ales cu un muzeograf de origine italiana Giuseppe Sabbarese, care facuse puscarie pentru ca s-a opus distrugerii lucrarilor lui Pallady care reprezentau schite din anturajul lui Carol II. Colegii lui din comisiile de arta, dela Muzeul de Arta al RPR si din alte parti, votasera ca sa le distruga iar el, “veneticul’ (pt ca avea un nume Italian si probabil ca era in Romania doar de vre-o doua generatii) a fost facut tap ispasitor pt ca a considerat acest act un sacrilegiu si a fost singurul care s-a opus distrugerii lucrarilor. Giuseppe, traia impreuna cu sotia lui, intr-o singura camera la sosea , iar locuinta lui era arhi plina de obiecte de arta populara. Acolo am inteles, pentru prima oara, rafinamentul ceramicii romanesti si a icoanelor pe sticla. Acestea, mai tarziu aveam sa le apreciez si in colectia lui Ella Cancicov, o mare artista a noastra de care se vorbeste mai putin. Apartamentul ei din Intrarea Frumoasa imi era intotdeauna deschis. Ea si sotul ei, avocatul Ion Solomon, erau niste oamnei de mare suprafata. Pe Ella am intalnit-o la vernisajul expozitiei ei de arta decorativa si devenisem prieteni. Cu Ion schimbam epistole in versuri ocazionale.
