Centre for Romanian Studies

Centre for Romanian Studies header image 1

Entries Tagged as 'Craciun'

HM King Mihai I de Romania – Christmas Address to the Romanian People

December 24th, 2011 · Comments Off on HM King Mihai I de Romania – Christmas Address to the Romanian People · PEOPLE, quotations, Uncategorized

HM King Mihai I de Romania – Christmas Address to the Romanian People:
Trecerea anilor îţi dă posibilitatea să vezi ce s-a schimbat în lume şi ce anume a rămas. Un lucru neschimbat în viaţa românilor este importanţa pe care familia o acordă Crăciunului şi Anului Nou. Acelaşi fior al sărbătorilor, acelaşi îndemn la bunătate, la deschiderea sufletului şi la minunea Naşterii Domnului. Ultimii zece ani la Săvârşin au adus Familiei mele bucuria de a vedea tradiţiile populare şi entuziasmul familiilor de la ţară aproape neschimbate.

Şi astăzi, în 2011, ca şi în anii copilăriei mele sau anii grei ai războiului, bunicii, părinţii şi copiii, alături de restul familiei se adună în jurul bradului, îşi oferă daruri, petrec la masa de Crăciun şi se bucură de apropierea celui drag.
În anul 2011 am avut multe întâlniri cu români din toate colţurile ţării şi de pe multe meleaguri ale Europei. Sărbătorirea Jubileului de 90 de ani mi-a dat ocazia să primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta şi la Săvârşin, într-o sărbătoare care a cuprins întreaga suflare românească. Această dovadă de iubire şi de preţuire, încununată de adresarea de la tribuna Parlamentului către Naţiunea română, a fost o alinare pentru toate suferinţele şi neajunsurile pe care a trebuit să le trecem cu toţii în ultimele decenii.

Regina şi cu mine suntem fericiţi să avem alături familia noastră şi să vedem cât de mult copiii şi nepoţii noştri fac pentru ca rostul Casei Regale să continue, pentru binele României.

[Read more →]

Tags:·····