In prima iarnă după alungarea din Rai, Adam a zăcut la pat
Şi, alarmat fiind, tare, de simptomele lui (tuse, călduri, dureri de cap)
A izbucnit în hohote de plâns, aidoma Cuvioasei Magdalena, mult după vremurile aistea.
Şi aşa, Adam îi zise Evei, jelind: ‘nu ştiu care-i năpasta ce m-a trăsnit.
Vino lângă mine, muiere dragă, căci ceasul când îmi voi da duhul, simt că este aproape’.
(Varianta în limba Română, de Constantin ROMAN)
The first winter after leaving Paradise, Adam fell ill,
And, alarmed by his symptoms: coughing, fever, headache,
He burst into tears, just as Mary Magdalene would many years later.
Then, addressing Eve, he cried: ‘I don’t know what’s wrong with me.
Come here, my love, I fear the hour of my death is near.’
(Translated by Margaret Jull Costa)
Gaixotu zen Adan paradisua utzi eta aurreneko neguan,
eta eztulka, buruko minez, hogeita hemeretziko sukarraz,
negarrari eman zion Magdalenak gerora emango bezala,
eta Evagana zuzenduz “hil egingo naiz” esan zion oihuka,
“gaizki nago, maite, hilurren, ez dakit zer gertatzen zaidan”.
Enfermó Adán el primer invierno después de su salida del paraíso
y asustado con los síntomas, la tos, la fiebre, el dolor de cabeza,
se echó a llorar igual que años más tarde lo haría María Magdalena,
y dirigiéndose a Eva, “no sé qué me ocurre” gritó, “tengo miedo”
“amor mío, ven aquí, creo que ha llegado la hora de mi muerte”.
