Centre for Romanian Studies

Poetry in translation (CCLXIII), Constantin ROMAN (ENGLAND): “Anghinare, sau Carciofo alla Giudia – o Reţetă Evreiască din Roma”

Roma: Carciofo alla Giudia

A fost o dată, ca nici o dată,
A fost o dată un boboc de anghinare,
Cocoţat, măreţ, în creştetul tulpinii,
Precum Vodă prin lobodă,
Plin de el, privind de jur împrejur,
Din turnul lui de fildeş,
Grădina de zarzavaturi,
Închipuindu-şi că ar fi chiar farul portului,
Blagoslovind bărcile pescarilor
În zorii fiecărei zi.

Dar, într-o bună zi, necruţătorul soare
S-a hotărât să pună capăt situaţiei,
Vopsindu-i părul albastru,
După felul stilului punk,
Ca să ademenească fluturii.
Şi atunci, Şefu’,
A dat ordin bucătarului să îi reteze capul,
Înainte ca acesta să devină copt.

Bucătarul conformist, i-a tăiat capul pe loc,
Cu un cuţit, bine ascuţit,
Umilindu-l chiar, ca să-l înghesuie, apoi,
În aceeaşi traistă cu cepele roşii
Şi căpăţânile de usturoi:
Atunci, un fir de mentă, făcându-i-se milă de el,
L-a miluit cu parfumul ei.

Dar ca şi cum umillirea asta
Nu i-ar fi fost îndeajuns,
Atunci a fost dat pe mâna bucătarului,
Pus într-o oală de apă clocotită,
Din care n-a fost scos, decât după ce a ameninţat
Că va deveni un terci fără gust.

Dar necazul nu s-a sfârşit aici,
Căci, apoi, tot părul i s-a smuls din cap,
Lăsându-i doar sufletul, gol-golut,
Acoperindu-şi ruşinea, cu un sos de maioneză.

Când s-a privit în oglindă,
Nici nu i-a mai venit să creadă,
Strigând, cu mânie, şefului bucătar:
– Cândva, Io am fost, chiar, ‘Vodă prin lobodă’
Iar acum, nici nu mai ştiu cum mă cheamă!
La care Şefu’ i-a răspuns, sec:
– Carciofo alla Giudia!

© Copyright, Constantin ROMAN, London