Poetry in Translation (CCCXCIII), ROMANIA, Adrian MUNTEANU (b. 1948, Braşov): “Nu mă aştepţi c-un zâmbet”, “With open Arms”
Adrian MUNTEANU (n. 1948)
NU MĂ AŞTEPŢI C-UN ZÂMBET
Nu mă aştepţi c-un zâmbet la intrare.
Între pereţi stă gârbovă tăcerea.
Ascunsă prin unghere, încăperea
A împietrit în picuri de uitare.
Nevolnic rost, împărtăşesc plăcerea
De-a mă retrage fad în aşteptare.
Rămân pustiu, un semn de întrebare
Ce-a năruit speranţa sau durerea.
Mi-ar trebui un zbor de dimineaţă,
Să născocesc poveşti cu trup fragil,
Să recompun altarele de ceaţă.
E prea târziu. În gândul meu debil,
Sleit de pofte, răvăşit de viaţă,
Aş vrea să fiu, dar nu mai sunt copil.
* * * * * *
Adrian Munteanu (b. 1948)
WITH OPEN ARMS
With open arms, don’t greet me on your threshold;
Your home is haunted by a hunchback silence,
Which hides in darkest corners, in defiance
Of frozen memories, which grip my world.
Being unable, now, to share all pleasure,
I will retreat onto the tallest tower.
I cannot answer, as I have no power,
My hope and body shattered beyond measure.
I need again the morning’s wake-up call,
To memorise this fragile tale of yore,
And raise, again, my prayer and my soul…
Yet it’s too late. My brain can’t keep the score,
I lost my strength that nothing can forestall…
I’d like to be, but am a child no more.
Rendered in English by Constantin ROMAN, London,
© 2016 Copyright Constantin ROMAN
* * * * * * * *
No Comments so far ↓
Like gas stations in rural Texas after 10 pm, comments are closed.