Centre for Romanian Studies

POETRY IN TRANSLATION (CCXXXVIII): British Anonymous Poet, “Non mi tangere”, “Nu mă atinge”

“Non mi tangere”

Non mi tangere
(ANONYMOUS BRITISH)

I need air to kindle the flame of my Desire
I need the reflection of your face coming out of the shadows,
I need so much and feel that I receive so little
To quench this insatiable thirst of you,
To smother you in my embrace and hold you tight to my breast.
To feel your halting breath enveloping my body,
That tactile dialogue of untold complicity.

I know that I am nurturing a hope of intangible dreams,
Of a surreal world, the product of my burning desire,
Devouring the secret corners of my soul,
Turning it to dust.

But I wished the embers of our Love
To cast a light for ever,
Upon the darkest hours of our World.
I want to sing a Hymn to the angels above
I want . . .
I want so much
To assuage the thirst of our Love,
To allay our deepest fears
That we may ever be parted!

But, of late, I came to realize this to be my quest of the Impossible,
A hopeless quest of bridging the ocean of our Expectations:
You, on one hand, with your youthful dreams
Of building castles in the air:
Who can blame you?
I, on the other hand, reaching the end of the road,
Consuming a hopeless Dream,
As you warned me:
“Non mi tangere! Non mi tangere piu!”
But in the twilight of the night I did not listen to you,
As you embraced another World…

I feel like a lark, trying to reach the Sun,
Only to turn to ashes,
For the temerity
Of its dreams…

© 2013, Copyright Constantin ROMAN, London

* * * * * * * * *

Non mi tangere
(POET BRITANIC ANONIM)

Trebuie să-mi ţin suflul, ca să pot aţâţa focul dorinţelor mele.
Trebuie să-ţi zăresc faţa ieşind din umbră.
Aş avea nevoie de atâtea, dar primesc, în schimb, prea puţin
Ca să-mi pot răcori setea necruţătoare pentru tine,
Ca să te cuprind în îmbrăţişarea mea şi să te ţin strâns la piept,
Să-ţi simt suflul tău cuprinzând întreaga mea fiinţă –
Dialog tactil al unor complicităţi nespuse.

Ştiu că aprind în mine speranţa unor visuri irealizabile,
Ale unei lumi surealiste, rezultatul dorinţei mele arzătoare,
Devorând colţurile lăuntrice ale sufletului meu,
Ca să le facă praf.

Dar speram cărbunii încă aprinşi, ai iubirii,
Să reflecte mereu lumina lor,
În clipele cele mai sumbre ale existenţei noastre.
Vreau să ridic slavă îngerilor din cer…
Vreau…
Vreau atât de mult
Să domolesc setea Iubirii noastre,
Să potolesc cea mai adâncă teamă
De a ne fi despărţit vre-odată.
Ştiu că nutresc speranţa unor visuri deşarte,
Al unui spaţiu ireal – rezultatul unei dorinţe arzătoare,
Devorând fibra secretă a sufletului meu,
Făcându-l pulbere.

Dar cărbunii aprinşi ai iubirii noatre, aş fi dorit
Să lumineze, în veci,
Cele mai întunecate colţuri ale Universului.
Doresc să înalţ un Imn îngerilor din cer!
Doresc…
Doresc atât de mult
Să potolesc setea iubirii noastre,
Să alin frica cea mai profundă
De a ne fi despărţit vre-odată.

Dar, într-un târziu, am înţeles că sunt în căutarea unei himere,
O încercare nechibzuită de a seca oceanul Aşteptărilor noastre:
Tu, pe de o parte, cu visurile tinereţii tale,
De a zidi cetăţi de nisip:
(Cine ţi-ar putea reproşa lucrul acesta?),
În timp ce eu, ajungând la capătul drumului meu,
Consumat de visuri deşarte,
M-ai prevenit:
“Nu mă atinge! Non mi tangere piu!”

Dar spre începutul serii, nu te-am mai ascultat,
Odată ce ai trecut pragul unui alt Univers:
Sunt ca o ciocârlie, zburând către Soare,
Doar ca să se facă cenuşe,
Pentru îndrăzneala
De a fi visat…

Romanian version by: Constantin ROMAN,
© 2013, Copyright Constantin ROMAN, London