Centre for Romanian Studies

Poetry in Translation (CCXXVI): Mireia CALAFELL, (b. 1980, Barcelona), CATALONIA, Spain, “Mâna neatingând mâna”, “ Hand not touching hand … ”

Mireia Calafell

Mâna neatingând mâna
Mireia CALAFELL,
(b. 1980, Barcelona, Spain),
Poet Catalan

Mâna neatingând mâna, pielea neatingând pielea,
doar gustul misterului care se dizolvă în cerul gurii,
în pauze inundate de atâta melancolie,
tremurând de frigul ce nu-l pot înfrunta,
dealungul acestor nopţi albe, cu obloanele trase.

Ochi nesărutând ochi, versuri de foc
în măduva oaselor, în măduva iubirii,
corp plin de parfum
pe silueta gâtului,
profil adumbrit, aşteptând, în confortul aşternutului.

Îţi scriu doar să-ţi spun că o sa te desluşesc, o să te devorez,
ca să parcurg lungul drum, prescris de soartă,
să te cuprind într-un singur cuvânt, dând bice delirului,
în timp ce ne vom ascunde sub orologiul
care recită versuri,
strângându-ne la piept, la nesfârşit.

Îţi scriu doar să-ţi spun, dacă te-aş desluşi, te-as strânge în braţe,
dar tu nu mai vei fi aici: vei fi început să te desprinzi de mine.

(Romanian version by:
Constantin ROMAN, London,
© 2013, Copyright Constantin ROMAN

HAND NOT TOUCHING HAND
(Mans que no es toquen)

Hand not touching hand; skin not speaking to skin,
and on the palate aftertaste of a secret that melts
among silences clouded with so much melancholy,
trembling because of the cold you are not here to combat,
these nights of blanched sheets, of shut fast windows.
Eyes not kissing eyes, verses that burn
in the marrow of the bone, in the marrow of desire,
a body that presents as a woman in a dress
with unpicked neckline freckles,
lone profile that searches for you on the pillow.
I write that I might read you. And devour you.
To overcome distance that fate has decreed,
to make you into a word, to propose delirium
while we hide from the world under the clocks
reciting the verses
that meld us in a long embrace.
I write that I might hear you, might hold you.
But you are not here, already you have begun to leave.

(English version by Theo Dorgan, Ireland)

Mans que no es toquen

Mans que no es toquen, pells que no parlen,
i al paladar el pòsit d’un secret que es desfarà
entre silencis emboirats de tanta melangia
tremolosa pel fred que no véns a combatre
les nits de llencols blancs i finestres tancades.

Ulls que no es besen, versos que cremen
desats al moll de l’os i del desig
d’un cos que fa de dona en els vestits
de pigues descosides a l’escot
i perfils solitaris que et busquen al coixí.

Escric per llegir-te. I devorar-te.
Per vèncer la distància que ha imposat l’atzar,
per convertir-te en mot i proposar deliris
amagant-nos del món sota els rellotges
i recitar després els versos
que ens confondran en l’abracada.

Escric per escoltar-te. I retenir-te.
Però no hi ets i ja te’n vas.

Mireia Calafell, Poètiques del Cos
Publicado por LG