Centre for Romanian Studies

Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu – Vedere în duh şi viziune filozofică

Isabela Vasiliu-Scraba

(Sursa http://isabelavs.blogspot.com)

Motto:
“Când omul uită să se întrebe în ce parte stă izvorul mântuirii lui, se ofilesc câmpurile şi se întristează, sterpe, păsările. Ce admirabil simbol al solidarităţii omului cu întreg Cosmosul”, M. Eliade, Un amănunt din Parsifal, 1938.

Intr-una din zilele lui octombrie 1949, Parintele Arsenie Boca vorbea la Mânăstirea Prislop de existenţa conştiinţei religioase care poate să nu se manifeste dacă forţa conştiinţei eului “o ţine în nemişcare” (v. Părintele Arsenie Boca, “Cuvinte vii”, Deva, 2006, p.167). Cu ani în urmă, profesorul de metafizică Nae Ionescu (audiat de Boca pe când era student la Belle Arte) definise spiritualitatea occidentală prin autonomia gândirii omului ce se consideră pe sine centrul lumii (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica şi în dubla ei înfăţişare, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, http://www.isabelavs.go.ro/Nae_Ionescu/CAP_IV.html ).

Cumva asemănător diferenţiase acum două conştiinţe paralele fostul stareţ de la Sâmbăta de Sus. Dar filozoful observase în plus că autonomia gândirii are drept consecinţă disoluţia spiritului metafizic. După Nae Ionescu, latinitatea orientală n-ar participa la spiritualitatea occidentală pentru că are un plus de smerenie care-i face pe latinii din estul Europei să nu plaseze omul în centrul lumii. Aceasta ar duce la o semnificativă deosebire dintre Orientul şi Occidentul european, în cadrul aceleiaşi culturi ce-şi are la bază miracolul grec şi creştinismul.

Interesantă însă ne pare nu atât asemănarea dintre cele două gânduri, a unui faimos filozof şi a unui stareţ înduhovnicit, cât mai ales deosebirea. Fiindcă varianta existenţială în care omul se consideră centrul lumii şi cea în care se vădeşte smerenia creaturii în faţa atotputerniciei Domnului nostru Iisus, în opinia stareţului de la M-rea Prislop, n-ar fi independente una de alta. Între conştiinţa eului care reduce lumea la eul cunoscător şi conştiinţa religioasă ar fi chiar un război nevăzut. Intr-un fel, cele două spiritualităţi (de tip oriental şi de tip occidental) ar fi îngemănate în aceeaşi fiinţă omenească, în care, “cu sau fără voia ei”, se dă o luptă între conştiinţa trufaşă şi conştiinţa smerită (v. Părintele Arsenie Boca, Războiul nevăzut, 27 oct. 1949, în vol., “Cuvinte vii”, Deva, 2008, p.167).

Pe 2 noiembrie 1949, Părintele Arsenie Boca evidenţiază într-o altă predică “nemulţumirea lui Iisus” faţă de păcatele minţii: făţărnicia, prejudecata şi viclenia, toate trei definind fariseismul.
Prejudecata prin care scrierile Părintelui Arsenie, “opere teologice fundamentale” (v.pr. Nicolae Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşească, 2009, p.269), sînt înadins ignorate de cercurile teologilor de azi am remarcat-o la începutul anului 2012, când în pangarul Patriarhiei nu se găsea în luna ianuarie nici una din cărţile acestui călugăr isihast, pe care Mircea Eliade (care scria că-l mai văzuse în două rânduri înainte de plecarea în Anglia), vroia să-l întrebe în iulie 1942 “ca pe un mare sfânt” cum s-a împăcat cu Istoria, cum poate rămâne în afară de Timp cu tancurile şi artileria alături (v. M. Eliade, Noaptea de Sânziene, vol. II, Bucureşti, Jurnalul naţional, 2010, p. 177-178).
Făţărnicia post-comunistă a celor care se prefac a-l preţui pe Sfântul Ardealului persecutat fără-ncetare în comunism o sesizasem încă din anul Centenarului naşterii Părintelui Arsenie Boca (1910-28 nov.1989) când a trebuit sa ajung la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus ca să aflu de la un membru al Comisiei de canonizare că “despre sfinţi, despre o personalitate ca a Părintelui Arsenie Boca nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu, în rev “Argeş”, nr.10/2010; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSbisericaDraganescu4.htm ).
Dar însăşi neinspirata idee de la Mânăstirea din satul Săndica (2007) de a reproduce în format mare unele din picturile Părintelui Arsenie Boca are la bază nu atât făţarnica preţuire a lor, cât oarece vicleşug spre a atrage acolo credincioşii mai naivi. Făţarnice apar şi laudele dintr-un articol din “Ziarul lumina” (2008) despre sculptura iconostasului Bisericii Elefterie cel nou din Bucureşti în măsura în care nu se aminteşte nimic despre impresionanta frescă din altar înfăţişând-o pe Maica Domnului cu Iisus, “ocolită” şi în filmările oficiale din interiorul frumoasei Biserici în care Părintele Arsenie Boca l-a pictat la începutul deceniului şase pe copilul Iisus în zeghe de puşcăriaş (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade şi a Părintelui Arsenie Boca, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSsemnMiorita12bis.htm ).
Pe internet, oarece viclenie apare în vreo trei pagini web dedicate Părintelui Arsenie Boca (site-uri din Bucureşti, Cluj şi Arad) unde biografia celui martirizat arată de ca şi cum ar fi fost concepută de comun acord cu securiştii care l-au schingiuit la 79 de ani si vor să-şi ascundă fapta, terorizînd maicile de la Sinaia să nu spună nicicând adevărul asupra morţii Părintelui. (Născut cu un an înaintea Părintelui Arsenie Boca, pr. Dimitrie Bejan spunea pe 17 XII 1993 într-un interviu înregistrat că securiştii l-au bătut “la poartă şi în casă” până în decembrie 1989 când i-au spus că de-acum încolo “e liber”, v. video Părintele D. Bejan, Amintiri din trecut postat de andreizgo)
Cât despre făţărnicie, ce poate fi mai semnificativ decât înmulţirea discursurilor “oficiale” despre Părintele Arsenie Boca (la M-rea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, la Brad, sau chiar la resfinţirea pe 29 sept. 2012 Bisericii din Drăgănescu şi pe 8 dec. 2012 la Paris, la Saint Suplice) în condiţiile în care trimişii Patriarhiei se fac a nu fi aflat de moartea martirică a călugărului iconar alături de care nu se sfiesc a se trece autori pe cotorul unei cărţi extrem de voluminoase şi de interesantă în partea unde sînt publicate pagini din manuscrisele de la Sinaia: Părintele Arsenie: Omul îmbrăcat în haină de in si Ingerul cu cădelniţa de aur (Deva, 2008).
Ştiind de toate câte au fost şi câte vor mai fi, Iisus ar fi dat “pentru toate veacurile” (scrie Părintele Arsenie Boca) pedeapsă fariseilor: “să răspundă de sângele prorocilor ce s-a vărsat de la începutul lumii până la ei” (v. Părintele Arsenie Boca, Prislop, 2 nov. 1949, în vol. “Cuvinte vii”, Deva, 2006, p.178).
In articolul meu “Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca” (v. rev. “Oglinda literară”, Anul X, nr.114, iunie 2011, p.7003-7004), observasem cum aceasta biserică se singularizează nu numai prin prorocirea conţinută de fresca din absida altarului “povestind” martiriul cuviosului Ştefan cel nou, trecut în lumea de dincolo pe 28 noiembrie (cum avea sa treaca si Parintele Arsenie Boca în 1989) ci şi printr-o serie de întâmplări pe care le-am putea numi de-a dreptul miraculoase. Primul miracol este însuşi faptul că a fost pictată de Părintele Arsenie Boca. Apoi că a apucat să fie vizitată de teologul profesor Nichifor Crainic (1889-1972) care i-a „pecetluit” valoarea, comunicând impresiile sale călugărului iconar care odinioară reînviase „cu viata si cu propăvăduirea sa duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru” (prof. D. Stăniloaie, in vol.III al Filocaliei, 1947). Patriarhului Justinian Marina îi reuşise în 1950 mutarea în cadrul Patriarhiei a Comisiei de pictură bisericească de la Ministerul Cultelor, numit de el “Securitatea popilor”. Probabil că fără această trecere n-am fi avut azi nici frescele religioase şi mozaicurile Olgăi Greceanu de la Manăstirea Antim, nici “predicile vii” (apud. Nichifor Crainic) pictate pe zidurile bisericii de la Drăgănescu de fostul stareţ al Mânăstirii Prislop (http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSbisericaDraganescu4.htm ). În al doilea rând miraculoasă este însăşi supravieţuirea monumentului de artă pe care-l reprezintă micuţa biserică aflată la vreo 30 de km de Bucureşti. E suficient să ne gândim că ea se află pe malul lacului de la Mihăileşti, unde Ceauşescu vroia să construiască un port, neapărat în locul bisericii. Si cum Părintele Arsenie nu putea fi de acord cu aşa ceva, academiciana cu şcoala pe puncte (cum mai sînt si alţi academicieni chiar din ziua de azi) nu s-a sfiit să-l pălmuiască în mijlocul bisericii în sfânta zi de Paşte a anului 1989. Înverşunarea lor împotriva călugărului iconar nu s-a stins până nu l-au condamnat la o moarte martirică (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de Sus).

În al treilea rând, ca o minune apare chiar supravieţuirea picturii Bisericii executată de două ori de Părintele Arsenie Boca din 1968 şi până în 1989, în condiţiile în care fresca pictată de el în Biserica de la Bogata Olteană a fost îndepărtată nu prin văruire, ci prin lovituri de ciocan, după ce Părintele Arsenie Boca a fost (a cine ştie câta oară) arestat de Securitate în 1963.