Centre for Romanian Studies

José Régio (1901-1969) Portugal

Poetry in Translation (CXLIV): José Régio (1901-1969) PORTUGAL, “Black Chant”, “Cântec negru” “Cântico negro”,

Black Chant
José Régio (1901-1969)

Come this way some say with sweet eyes
opening their arms, and certain
that it would be good if I would listen
when they say: “come this way”!
I look at them with languidly,
(my eyes filled with irony and tiredness)
and I cross my arms,
and I never go that way…
this is my glory:
to create inhumanity!
to accompany no one.
– for I live with the same unwillingness
with which I tore my mother’s womb
no, I won’t go that way! I only go where
my own steps take me…
if to what I seek to know no one can answer
why do you repeat: “come this way”?

I rather crawl thru muddy alleys,
to whirl in the wind,
like rags, to drag my bleeding feet,
than to go that way…
if I came to this world, it was
only to deflower virgin forests,
and to draw my own footsteps in the unexplored sand!
all else I do is worth nothing.

how can you be the ones
that give me impulses, tools and courage
to overcome my own obstacles?
the blood of our ancestors runs thru your veins,
And you love what is easy!
I love the Far and the Mirage,
I love the abysses, the torrents, the deserts…
go! you have roads,
you have gardens, you have flower-beds,
you have a nation, you have roofs,
and you have rules, and treaties, and philosophers, and wise men.
I have my Madness!
I hold it high like a torch burning in the dark night,
and I feel foam, and blood, and chants on my lips…
God and the Devil guide me, no one else!
everyone’s had a father, everyone’s had a mother;
but I, who never begin or end,
was born of the love between God and the Devil.

ah! don’t give me sympathetic intentions!
don’t asks me for definitions!
don’t tell me: “come this way”!
my life is a whirlwind that broke loose,
it’s a wave that rose.
it’s one more atom that ignited…
I don’t know which way I’ll go,
I don’t know where I’m going to,
– I know I’m not going that way!

Cântec negru
José Régio (1901-1969)

Unii spun, cu braţele deschise,vino aici,
făcându-mi ochi dulci. fiind convinşi
c-ar fi bine, dacă aşi asculta
când imi spun: “vino aici”!
Eu îi privesc, cu ochi galeşi
(obosiţi, dar plini de ironie)
şi îmi pun braţele în piept,
fiind sigur că nu îi voi urma…
asta este clipa mea de glorie:
să creez o lume barbară!
să nu emulez pe nimeni.
– pentru că trăiesc cu aceeaşi reticenţă
din clipa când m-am desprins din pântecele mumei mele
nu, nu voi merge acolo! Merg doar acolo
unde mă îndeamnă paşii mei…
ca să aflu rostul la care nimeni nu are răspuns
atunci de ce tot mai repeţi: “vino aici”?

Mai degrabă m-aşi târâ prin drumurile pline de noroi,
să flutur în vânt,
ca o cârpă, târându-mi picioarele însângerate, după mine,
decât să merg acolo…
m-am născut pe lume,
doar ca să deflorez pădurile virgine
să-mi îndrept pasii pe plaja nebătută de nimeni!
ori şi ce altceva nu face doi bani.

cum v-aţi închipui să fiţi voi
cei ce m-ar îndemna, cu unelte si curaj
să înving propriile mele obstacole?
sângele strămoşilor nostri curg in venele voastre
iar vouă vă place calea uşoară
mie îmi place Infinitul şi Mirajul
îmi plac adâncurile, torenţii, deşertul…
hai, du-te! Ai drumuri,
ai grădini, ai brazde de flori,
ai o naţiune, ai case,
ai legi, tratate, filosofi şi oameni inţelepţi.
Eu am Folia mea!
o salt sus, ca o făclie arzând în întunericul nopţii,
simţind spumă, sânge şi cântec pe buzele mele…
Dumnezeu si Diavolul mă călăuzesc de-o seamă şi nimeni altcineva!
fiecare a avut un tată, fiecare a avut o mumă;
dar eu, neavând un început sau un sfârşit,
am purces din împreunarea lui Dumnezeu cu Diavolul.

ah! şi nu-mi oferi bunele tale intenţii!
nu-mi cere înţelesuri!
nu-mi spune: “vino aici”!
viaţa mea este un vârtej necontrolat
e un val care se înalţă
e un atom în plus care face explozie
nici nu ştiu în ce direcţie voi sfârşi
nici nu ştiu unde merg,
– ştiu doar că nu merg acolo!

(Rendered in Romanian
by Constantin ROMAN, London,
© 2012, Copyright Constantin ROMAN)

Cântico Negro
José Régio (1901-1969)

“Vem por aqui” – dizem-me alguns com os olhos doces
Estendendo-me os braços, e seguros
De que seria bom que eu os ouvisse
Quando me dizem: “vem por aqui!”
Eu olho-os com olhos lassos,
(Há, nos olhos meus, ironias e cansaços)
E cruzo os braços,
E nunca vou por ali…

A minha glória é esta:
Criar desumanidade!
Não acompanhar ninguém.
– Que eu vivo com o mesmo sem-vontade
Com que rasguei o ventre à minha mãe

Não, não vou por aí! Só vou por onde
Me levam meus próprios passos…

Se ao que busco saber nenhum de vós responde
Por que me repetis: “vem por aqui!”?

Prefiro escorregar nos becos lamacentos,
Redemoinhar aos ventos,
Como farrapos, arrastar os pés sangrentos,
A ir por aí…

Se vim ao mundo, foi
Só para desflorar florestas virgens,
E desenhar meus próprios pés na areia inexplorada!
O mais que faço não vale nada.

Como, pois sereis vós
Que me dareis impulsos, ferramentas e coragem
Para eu derrubar os meus obstáculos?…
Corre, nas vossas veias, sangue velho dos avós,
E vós amais o que é fácil!
Eu amo o Longe e a Miragem,
Amo os abismos, as torrentes, os desertos…
Ide! Tendes estradas,
Tendes jardins, tendes canteiros,
Tendes pátria, tendes tectos,
E tendes regras, e tratados, e filósofos, e sábios…
Eu tenho a minha Loucura !
Levanto-a, como um facho, a arder na noite escura,
E sinto espuma, e sangue, e cânticos nos lábios…

Deus e o Diabo é que guiam, mais ninguém.
Todos tiveram pai, todos tiveram mãe;
Mas eu, que nunca principio nem acabo,
Nasci do amor que há entre Deus e o Diabo.

Ah, que ninguém me dê piedosas intenções!
Ninguém me peça definições!
Ninguém me diga: “vem por aqui”!
A minha vida é um vendaval que se soltou.
É uma onda que se alevantou.
É um átomo a mais que se animou…
Não sei por onde vou,
Não sei para onde vou
– Sei que não vou por aí!

SHORT BIOGRAPHICAL NOTE:
José Maria dos Reis Pereira, better known by the pen name José Régio (Vila do Conde, Portugal,September 17, 1901 — December 22, 1969) was a Portuguese writer which lived most of his life in Portalegre (1928 to 1967). He was the brother of Júlio Maria dos Reis Pereira.

In 1927 he founded the magazine Presença which would come to be cornerstone of the second modernism movement in Portugal, of which he was the main ideologue. Aside from this magazine he also made contributions to newspapers such as the Diário de Notícias and the Comércio do Porto.

He was defiant of the Estado Novo regime and was a member of the Movimento de Unidade Democrática (Democratic Unity Movement), supporting Humberto Delgado’s bid for the Portuguese presidency.

As a writer, José Régio was the author of novels, plays, poetry and essays. His works are hare strongly influenced by the theme of conflict between Man and God and between Individual and Society, in a critical analysis of solitude and human relations. As an essayist, he dedicated himself to the study of Camões and Florbela Espanca.