Edith Sitwell by Roger Fry
Poetry in Translation (CXXXVI): Edith SITWELL (1887-1964) – “Answers”, “Răspunsuri”
Answers
(Edith Sitwell, 1887-1964)
I kept my answers small and kept them near;
Big questions bruised my mind but still I let
Small answers be a bulwark to my fear.
The huge abstractions I kept from the light;
Small things I handled and caressed and loved.
I let the stars assume the whole of night.
But the big answers clamoured to be moved
Into my life. Their great audacity
Shouted to be acknowledged and believed.
Even when all small answers build up to
Protection of my spirit, still I hear
Big answers striving for their overthrow.
And all the great conclusions coming near.
Edith Sitwell
Răspunsuri
Edith Sitwell (1887-1964)
Răspunsuri mici păstrez mereu discret
Ca să nu-nfrunte grijile prea mari
Deşi răspunsuri mici răman în piept.
Abstracţiile mari le ţin în umbră
Şi lucrurile mici le strâng cu drag
Lăsând luceferi stinşi în noaptea sumbră.
Dar dintr-o dat’ răspunsurile toate
Fără răgaz apar zâmbind în faţă,
În viaţa mea, să fie înfruntate.
Şi chiar dacă răspunsurile mici
Mă ocrotesc de griji necontenit
Soluţiile mari le-or fi învins
Concluziile venind într-un sfârşit.
(Rendered in Romanian
by Constantin ROMAN, London,
© 2012, Copyright Constantin ROMAN)
Dame Edith Sitwell (1887-§964)
Încă plouă
Edith Sitwell
Nu mai conteneşte ploaia – – –
Neagră ca lumea omului, ca viaţa care se duce – – –
Oarbă ca cele o mie nouă sute şi patruzeci de cuie
Bătute pe cruce.
Nu mai conteneşte ploaia
Sunând ca pulsul inimii care bate-n ritmul ciocanului de pe Golgota,
Ca picioarele fariseilor necontenind forfota
Deasupra Mormântului:
Nu mai conteneşte ploaia
Pe Câmpul Sângelui unde răsar speranţe mici şi unde creierul hain
Işi hrăneşte lăcomia – acel vierme asemănător sprâncenei lui Cain.
Nu mai conteneşte ploaia
La picioarele Omului în Suferinţă, răstignit pe Cruce.
Hristoase, crucificat în fiecare zi, în fiecare noapte, ai milă de noi – – –
Cei Căzuţi şi cei, precum Lazăr, plini de bube, de noroi:
Lăsată-n Ploaie rana infectată pare aur şi la fel străluce.
Nu mai conteneşte ploaia – – –
Incă mai curge Sânge din Coasta rănită-a Omului în Suferinţă:
El poartă-n Inimă toate rănile lumii — ale luminii scăzând în fiinţă,
Ultimul licăr al scânteii înainte de-a-înceta să existe
In sufletul care nu se mai înţelege pe sine, rănile beznei nepăsătoare şi triste,
Rănile ursului căzut în capcană – – –
Ale ursului orb care geme sub loviturilor îngrijitorilor, ţepuşe şi bice
Căzând peste carnea care nu se poate apăra… lacrimile iepurelui lovit de alice.
Nu mai conteneşte ploaia – – –
Apoi – – – O, zile, ridicaţi-mă sus la Domnul: cine mă ţine aici, jos? – – –
Iată, priveşte pe crugul ceresc şuvoaiele prin care curge sângele lui Hristos:
Se prelinge de pe fruntea Celui pironit pe crucea de lemn
Până departe la însetata inimă muribundă
In care ard toate focurile pământului – – – sânge coclit de durere şi chin,
Intunecat precum a Cezarilor cunună de dafin.
Apoi, vocea Acelui care a avut inima omenească răzbate prin ploi,
A Celui care a fost odată prunc culcat printre animale în ieslea din Betleem – – –
“Încă vă iubesc, încă vă dăruiesc lumină curată, Sângele meu pentru voi.”
trad Petru Dimofte
Răspunsuri
Edith Sitwell (1887-1964)
Îmi păstrez amintirile-aproape şi cât mai mici, discret;
Multe-întrebări mari mi-au rănit mintea, dar încă-accept
Răspunsurile mici să fie temerilor mele parapet .
De lumina zilei ţin tot ce-i abstract departe;
Am avut grijă de lucrurile mici, chiar le-am iubit; las stelelor
Noaptea care ne strânge-acasă şi care ne desparte.
Dar marile răspunsuri nu vor să fie decăzute
Din dreptul de a intra în viaţa mea. Cu îndrăzneală cer,
Vociferând, să fie şi ele ascultate şi crezute.
Chiar şi atunci când răspunsurile mici fac sufletului zid,
Ocrotindu-l, eu mai pot auzi răspunsurile mari – când gentil,
Când insistent – bătând cu-îndărătnicie-n porţi să le deschid.
Şi toate marile concluzii se-apropie tiptil.