Centre for Romanian Studies

Bella Bartok Blue Plaque in London SW7

Memoria Diasporei despre Bartok si Enescu la Londra

Dezvelirea statuii compozitorului Maghiar Bella Bartok in cartierul South Kensigton din Sudvestul Londrei reprezinta o recunoastere in plus, nu numai a celebrului compozitor de talie universala, dar si un exemplu de promovare inteligenta a valorilor nationale in lume. Acest act ofera un moment de reflectie si poate comparativ cu modul Romanesc de promovare a valorilor nationale, pe plan international, de cumetriile Institutului Cultural Roman, Bucuresti.

Ei, o sa ma intrebati, poate, “ce are sula cu prefectura”? ce legatura aleatorica ar exista intre aceste idei, intre astfel de paralele si implicit de indemnuri?

Bella Bartok si George Enescu
Fara a ma pierde in explicatii alambicate, doar in cateva randuri, ar trebui sa amintim ca Bella Bartok s-a nascut in Banatul Romanesc, la Sannicolau Mare, ditr-un tata Maghiar si o mama de etnie Sarba. Cum este si firesc, pentru un tanar cu evidente sensibilitati fata de mediul in care s-a nascut, Bartok s-a inspirat, asa cum au facut-o contemporanii si predecesorii sai din sec XIX, din fondul muzicii etnice din Sudestul Europei: “Dansurile Romanesti” ale compozitorului au intrat demult in repertoriul mondial si implicit in memoria si sensibilitatea publicului civilizat si avizat, sensibilitate care reflecta indirect valorile muzicii Romanesti – aceeasi sursa din care s-au inspirat si contemporanii sai, George Enescu sau Dinu Lipatti.

Este poate semnificativ ca atat Bartok cat si Enescu s-au exilat din cauza schimbarilor politice survenite ca urmare al celui de al doilea razboi mondial: Bartok s-a destzarat datorita fascizarii Ungariei lui Horthy, ca sa se stabileasca in Statele Unite, unde, in ciuda asistentei financiare si artistice primite, si-a trait cu dificultate exilul, murind dupa cinci ani. In aceasta perioada de destzarare a compus doar doua lucrari: Concertul pentru Orchestra si o Sonata pentru vioara dedicata lui Yehudi Menuhin – violonistul care a fost scolit de Enescu…
George Enescu, impreuna cu sotia lui si-au parasit tara dupa razboi, ca sa-si traiasca ultimii ani de viata la Paris, intr-o perioada intunecata a diasporei romanesti. Aceasta din urma a fost bantuita de recriminari, suspiciuni, lovituri sub centura si contraziceri – cu efecte inevitabile negative. Aici, in Parisul postbelic, bratul omniprezent al simpatizantilor francezi ai Stalinismului, cat si coada sobolanului securist au fost proactive, asa cum au suferit, din experienta proprie, Monica Lovinescu, Eugene Ionesco, Virgil Gheorghiu, Horia Vintila, s.a., indurand persecutia impinsa pana chiar la procesul vrajitaorelor (viz. Monica Lovinescu, Vintila Horia, s.a).
Poate ar fi interesant de a reflecta mai adanc asupra efectului exilului asupra acestor compozitori contemporani, Bartok si Enescu.

Belle Bartok memorial, London SW7 by Imre Varga

Statuia din Londra a compozitorului Bella Bartok si sculptorul Maghiar Imre Varga

Cariera sculptorului Imre Varga (n. 1923) reflecta meandrele istorice si labirintul transformarilor politice a scenei Maghiare dinainte, din timpul si dupa cel de al doilea razboi mondial. Asa cum este de asteptat, viata si activitatea sculptorului Maghiar nu poate fi mult deosebita fata de cea a confratilor lui Romani din aceeasi perioada, care, cu acelasi entuziasm si-au intors cojocul pe dos, nu odata, dar de mai multe ori, reinventandu-se din nationalisti in luptatori antistalinisti pe frontul de Est, de partea Germaniei Fasciste si iarasi in artisti cantand osanale cotropitorilor Sovietici, ca mai apoi sa reprezinte o realitate mai putin sanguina, a unei tari membre a Uniunii Europene: adaptivitate in ape tulburi greu de navigat, in care multi conationali ori au esuat, ori au preferat, (intocmai exemplului subiectului din South Kensigton, care il admiram astazi), sa isi ia drumul greu al exilului.

Dar analizand cursul Istoriei, care nu ia in consideratie astfel de mizilicuri, ce ramane important pentru noi este obiectul insusi si ideea de a ridica la Londra o statuie a lui Bartok, initiativa si perseverenta pentru care trebuie sa ne dam jos palaria si sa salutam un fiu al Banatului si un prieten al Romaniei, dincolo de limitele inguste ale nationalismului sovin.
Banatul, aceasta provincie istorica, o parte din care a fost integrata Romaniei dupa Primul Razboi Mondial, a oferit, de-a lungul veacurilor, artisti, poeti si scriitori, printre care, mai recent, se numara si Herta Muller, a carei opera literara reflecta realitatea Romaneasca postbelica, pentru care a primit premiul Nobel (q.v. articolul anterior din Centre for Romanian studies): “Herta Muller – drumul spre Premiul Nebel pentru Literatura 2009”:
http://www.romanianstudies.org/content/2009/10/herta-muller-%E2%80%93-the-journey-to-the-2009-nobel-prize-for-literature/

Bela Kun memorial by Varga - now removed to the dustbin of history

Detail of Varga's memorial to Bela Kun, now removed to a scrapyard of communist sculptures

—————
NOTA de Subsol:
Pentru cei care nu cunosc istoria Europei din preajma primului razboi mondial ar trebui de consemnat, succint, ca acest Bela Kun, nascut KUHN, in comuna Lelei din Ardeal, in anul 1886, a fost educat la Liceul Reformat din Cluj. Recrutat in armata Imperiului Habsburgic, Kun a fost trimis pe frontul de Est, unde a fost luat prizonier de catre Rusi. Aflat in captivitate Bela Kun a fost recrutat in Partidul Bolsevic, in cadrul caruia a creeat ramura comunistilor Maghiari.
Reintors in Ungaria, in perioada tulbure a dezintegrarii Imperiului Habsburgic, Bela Kun a gasit terenul fertil pentru conditiile unei revolutii bolsevice (sustinute cu fonduri obtinute dela Lenin care l-a intalnit in Rusia). Acestea i-au permis sa creeze efemera “Republica Sovietica Maghiara”, care a durat mai putin de sapte luni de zile, inainte de a fi desfiintata de interventia Armatei Regale Romane, la 1 August 1919 – iar restul este istorie.

Sculptorul compozitorului Bartok este acelasi care a lucrat in Ungaria, in stilul “Artei cu Tendinta”, din perioada “hei-rupista” a regimului comunist Ungar.
Pe acest teren ideologic fertil, Imre Varga a avut comenzi ale “organelor de Partid si de Stat” ca sa creeze, printre altele, si imensul grup statuar glorificandu-l pe Bela Kun (vezi ilustratiile de mai sus): deci om de nadejde – omul zilei! Acestea se pot inca “admira” in parcul de “curiozitati” dela Budapesta, unde au fost deplasate toate creatile de propaganda comunista ale Realismului Socialist.