Centre for Romanian Studies

SFIDAREA IDIOCRATIEI

(Partea II –  Recenzie)

Constantin ROMAN

Prefata Acad. Prof. John F. DEWEY (Oxford si California)

Centre for Romanian Studies, London, 2010

MAREA INITIERE

Din fericire insa, si in paralel, perioada aceasta sociala tulbure a coincis si cu marile descoperiri de la Cambridge din domeniul astrofizicii (Fred Hoyle), ale biologiei moleculare (Crick si Watson) precum si ale Tectonicii Globale (Bullard, Vine si Matthews). In cadrul de mai sus, influenta care a avut-o atmosfera de la Cambridge in dezvoltarea gandirii lui Constantin ROMAN este de necontestat.

Pe vremea cand a plecat, cu un entuziasm tineresc, din Romania doar pentru o  scurta vizita de o luna in strainatate,  el nu a putut banui caracterul permanent al acestui voiaj, greutatile neasteptate intalnite in Occident, lipsit de sprijinul familiei si avand doar un geamantan, un teanc de carti de vizita si o bancnota de cinci lire in buzunarul noului costum de haine.

La Paris, profesorul Thellier de la Institut de Physique du Globe i-a oferit un loc de doctorant, insa in luna Mai 1968 metropola franceza nu era locul cel mai linistit pentru continuarea unor studii stiintifice. Mai mult decat atata. el a fost descurajat sa mearga in aceasta directie chiar de catre amabsadorul roman de la UNESCO, caruia Roman i-a solicitatsprijinul pentru a obtine prelungirea vizei  de intoarcere in Romania, viza care expirase in timpul grevelor feroviare de la Paris. Ambasadorul Valentin Lipatti, fratele pianistului, a calificat incercarea tanarului roman de a face un doctorat in Occident drept:

“o optiune politica a carei persepectiva, in cel mai fericit caz, nu ar fi rezultat  decat in aceea de a ajunge  chelner de restaurant”.

Intelegand atitudinea oficial intransigenta si fiindu-i teama de a se intoarce in tara cu o viza expirata Constantin ROMAN totusi nu a fost afectat de acest sfat nesasteptat si gratuit si s-a hotarat in schimb sa postuleze pentru o bursa de doctorat in Anglia. Bursa castigata prin concurs  la Peterhouse, cel mai vechi colegiu din Cambridge, infiintat in 1284, i-a permis lui ROMAN sa inceapa disertatia de Tectonica Globala. Aceasta a facut-o sub conducerea  unui om de un mare prestigiu international, profesorul academician Sir Edward Bullard, urmasul direct al lui Newton, printr-un sir neintrerupt de savanti fizicieni de la Thompson, Rutherford, Kelvin si Cavendish – toti facand parte din celebrul Laborator universitar – the Cavendish Laboratory.  Colaborarea cu Bullard i-a oferit tanarului Roman o mostenire stiintifica de o valoare incomparabila prin gandirea originala, capacitatea de a defini esentialul, de a analiza, extrapola si de a deduce, dar mai ales de a pune in balanta anumite adevaruri stiintifice, de a le modifica si a le redefini.

Dar mai presus decat toate acestea, curiozitate lui innascuta i-a dat bice cunoasterii dincolo de limitele geofizicii si ale tectonicii globale. In curand  cautarea s-a intins repede, ca o vita de vie impletind lingvistica, istoria arhitecturii, critica de arta, fizica aplicata la istoria artei si arheologie, poezia, jurnalistica si promovarea artei si culturii romanesti.

Acad.  Sir Edward Bullard, mentorul si seful meu de lucrari din departamentul de Geofizica de la Cambridge, la o receptie impreuna cu secretara facultatii (1973)

Cu timpul, si in cursul multor voiajuri la colocvii si conferinte internationale, la prelegeri ca invitat al universitatilor din Anglia si din Europa, efectul acumularii unor impresii, al unor observatii,  al unor analize si a unei intuitii au  rezultat intr-o alta necesitate si anume aceea de a modifica insasi teoria Tectonicii Globale, care era chiar subiectul tezei sale de doctorat. El a resimtit nevoia de a transforma aceasta teorie intr-un model mai coerent care sa includa noi categorii de placi litosferice, nerigide, care le-a denumit placi tampon (buffer plates) precum si sa defineasca doua noi placi litosferice in Asia Centrala si anume placile Tibet si Sinkiang, amandoua cuprinse acum in marea placa a Eurasiei, prin coliziunea cu placa Indiei si ridicarea lantului alpin al Himalaiei.

Aceste rezultate au fost imediat publicate in reviste academice ce au facut ocolul lumii si cativa savanti au salutat la randul lor in alte carti si reviste de specialitate aceasta noua contributie care si-a facut ecoul din Franta si Statele Unite pana   in China, dar nu si in Romania, unde cenzura lui Ceausescu, prin terorismul sau cultural sistematic, impunea o conspiratie a tacerii: aflandu-se in exil, omul de stiinta roman nu avea dreptul sa existe ca atare in tara lui de bastina. De fapt chiar nici dupa caderea dictaturii comuniste, embargoul stiintific impus de cenzura lui Ceausescu nu s-a schimbat ramanand in mainile aceluias cerc de beneficiari ca si inainte. Din fericire, conceptul placilor litosferice nerigide, imaginat pentru prima oara de un Roman la Cambridge a fost adoptat ca un model clasic in practica de specialitate din universitatile Americane si straine si din Institutiile de cercetare din Occident, devenind un truism universal acceptat.

Dar in ciuda acestor vexatii, gandindu-ne retrospectiv observam ca nu exista totusi nici o contradictie in fenomenul de integrare al Romanilor, in particular a lui Constantin ROMAN in hegemonia gandirii si culturii occidentale. Un sir intreg de nume ilustre ne vin in minte daca ne gandim doar la cativa dintre predecesorii lui desradacinati, printre care Constantin Brancusi despre care se pomeneste adesea in carte, dar si despre Emil Cioran, Eugen Ionescu, Virgil Gheorghiu, Mircea Eliade, Dinu Lipatti, George Enescu, Panaït Istrati, Marta Bibescu, Elena Vacarescu, Ana de Noailles, Elvira Popescu, Tristan Tzara, care toti au facut din Franta tara lor adoptiva. Acestia ar fi doar cativa si lista s-ar putea continua, caci nu este deloc intamplator ca Romania, mai mult decat ori si ce alta tara europeana sa aiba o elita sociala si intelectuala impregnata de gandirea si limba franceza. Si totusi, in pofida acestui fapt, iata inca un alt exemplu al acestei dualitati prin care Constantin Roman isi alege nu Franta, ci Anglia ca tara sa adoptiva. Aici, pentru el nimic nu este mai natural decat de a frecventa si de a se imprieteni cu eminenti contemporani ai sai, printre care se numara Academicianul Joseph Needham,  Profesorul L.C. Knights, Lordul Adrian, Ambasadorul Sir Duncan Wilson, Lordul Goodman, colectionarul Jim Ede, criticul literar George Steiner, istoricii Sir Herbert Butterfield,  Sir Denis Brogan, sau Maurice Cowling.

Cambridge Review, revista la care studentul Constantin Roman a contribuit un articol de fond despre Mitul romanesc in sculptura lui Brancusi si mai multe traduceri de poezii romanesti.

Daca privim cu atentie, alte doua contraste din viata lui ROMAN, acestea devin mai putin contradictorii decat la prima vedere: activitatea paralela de geofizician expert, consilier in probleme internationale ale explorarii petroliere cu acela de publicist si impresar. Se stie ca inainte de razboi, industria americana si britanica de petrol au avut o mare influenta in Romania si este placut de mentionat faptul ca primele sale traduceri de poezii din franceza si engleza, articolele de istoria artei si contactele cu exegetii lui Brancusi, Constantin Roman le-a facut  in perioada cand era student  la Institutul de Petrol si Gaze din  Bucuresti, iar mai tarziu, la Cambridge cursul de limba romana si analiza statistica de lingvistica romaneasca, traducerile de poezie romaneasca, articolele despre Brancusi si expozitiile de arta si cultura romaneasca de la Cambridge, Londra si Newcastle au fost facute si organizate in paralel cu studii stiintifice de seismo-tectonica din Vrancea si Hindu-Kush, articole publicate in prestigioase reviste internationale printre care Nature, New Scientist, Geophysical Journal of the Royal Astronomical Society, precum si in sfarsit, dar mai ales teza lui de doctorat Seismo-Tectonics of the Carpathians and the Central Asia, publicata, mai tarziu la Bucuresti in doua volume de catre Institutul Geologic al Romaniei, cu o prefata al academicienilor Gheorghe Udubasa, directorul Institutului si respectiv Mircea Sandulescu, seful sectiei de Geonomie a Academiei Romane (1998).

Dar desi, din fericire, aceste contributii stiintifice esentiale pentru geofizica romaneasca si internationala in domeniul tectonicii globale nu au fost complet ignorate in textul cartii, modelele si teoriile stiintifice care au constituit reputatia stiintifica a lui Constantin ROMAN au doar o pondere redusa in parcursul cartii. De fapt in narativ aceste aspecte reprezinta doar materia prima al acestor teorii, chiar insasi autobiografia autorului, ele oglindesc calatoriile, aventurile, initierile diverse si reactiile de multe ori impartasite intr-un mediu uneori neprielnic si care, la inceput, din cauza unei lipse de experienta a vietii el nu a fost pregatit sa le inteleaga. Si totusi aceste reactii diferite si de-a dreptul fascinante reprezinta prin ele insile o experienta insolita si mereu proaspata.

Dar mai mult decat de aceste decoruri el se intereseaza de oameni si de situatii noi, fie descriind receptia de la colegiul Peterhouse data Primului Ministru Edward Heath, picnicul din gradina episcopului de Ely, caruia Constantin ROMAN i se adreseaza cu modul de apelatie ortodox de “Prea-Fericit”, lucru neauzit pana atunci, sau de dineul oficial de la colegiul Magdalene ca invitat al lui Robert Latham, directorul bibliotecii Pepys, consultatia cu Lordul Goodman,  cocktailul cu profesorul acad. Joseph Needham,  seara de poezie romaneasca de la colegiul Churchill, cu George Steiner,  cina cu profesorul  L.C. Knights, critic literar si exeget al lui Shakespeare,  expozitia de fotografii Brancusi de la facultatea de arhitectura organizata la invitatia profesorului Sir Leslie Martin, celebrul arhitect al ansamblului Royal Festival Hall, de pe malul Tamisei,  initierea in arta contemporana la muzeul “Kettle’s Yard”, de catre colectionarul si criticul de arta  Jim Ede, prieten al lui Brancusi, sau de convorbirile cu bizantinologul Sir Steven Runciman si cu istoricul Sir Herbert Butterfield despre Nicolae Iorga, sau cu fostul ambasador britanic la Moscova, istoricul Sir Duncan Wilson, rectorul colegiului Corpus Christi.

Continuare in Sfidarea Idiocratiei (Partea III):

http://www.romanianstudies.org/content/2010/02/sfidarea-idiocratiei-constantin-roman-prefata-john-f-dewey-recenzie-partea-iii/