Centre for Romanian Studies

CRITERII DE DISCRIMINARE (fragmente):

(…)

Prima tentativa de a obtine un pasaport a fost la varsta de 14 ani, la eliberarea primului meu buletin de identitate, cand am crezut ca in mod automat sunt indreptatit sa obtin si pasaport. Pentru ca aveam niste strabuni cehi,  eram nerabdator sa descopar familia indepartata din Cehoslovacia.

M-am dus la sediul central al Militiei Capitalei de pe Calea Victoriei si m-am trezit intr-o incapere cu o multime de oameni in varsta cu fete deprimate, dorind sa emigreze in Israel sau America: fiind asa tanar am atras imediat atentia ofiterului de serviciu, care m-a intrebat ce cautam acolo. Am spus ca doream un pasaport sa calatoresc la Praga.

“Mergi  de unul singur?”

Pentru a da o greutate mai mare cererii mele, I-am spus ca mergeam insotit de tatal meu, cu toate ca el habar nu avea de initiativa mea.

“Bine, atunci roaga-l pe  tatal tau sa vina el aici.”

Aceasta se intampla in 1955, iar eu eram inca un adolescent si aveam impresia ca lumea se prabusea in jurul meu. M-am intors acasa napadit de ganduri sumbre.

(…)

Situatia politica si sociala din Europa Centrala si de Est nu avea sa se imbunatateasca. Cu toate ca dupa moartea lui Stalin, in 1953, o oarecare destindere a avut loc, perioada in care membrii comitetului central al Partidului comunist care erau in guvern si care fusesera ‘educati’ la Moscova au fost indepartati – toate nume de trista amintire pentru istoria noastra – Teohari Georgescu, Vasile Luca si mai ales Ana Pauker, aceasta Dolores Ibaruri a suferintelor romanesti. Destinderea politica a fost de scurta durata, datorita revolutiei din Ungaria, din 1956, care a cauzat o recrudescenta impotriva intelectualilor si a “ramasitelor burghezo-mosieresti”.  Bine inteles, ma identificasem si eu cu aceasta “ramasita” arheologica. Pentru o clipa, cand Ungurii s-au rasculat impotriva cizmei sovietice si a ‘uneltelor’ ei comuniste (pentru a folosi jargonul marxist), am sperat ca vom fi si noi eliberati de aceasta oprimare, asa ca am lasat-o mai usor cu studiul limbii ruse care era obligatorie si aproape ca am repetat clasa a opta. De altfel nu aveam note bune decat la subiectele ale caror profesori imi placeau, iar fizica si geologia nu figurau pe aceasta lista. Geologia era predata de o activista de partid, care politiza orele, intr-un limbaj de lemn. Ea ne-a dezvaluit, literalmente, cum

“capitalisti au exploatat zacamintele de petrol atat de repede incat nu le-au dat posibilitatea sa se regenereze…”

“Cand?” am intrebat eu – “in timpul vietii noastre?”

Nu cred ca intelesese ironia, caci altfel asi fi fost disciplinat. La varsta de 15 ani, cand devenisem critic asupra tuturor valorilor si in special al preceptelor comuniste nu puteam sa iau in serios geologia predata de o activista semidocta. La examenul de baccalaureat (sau de ‘maturitate”, cum se chema atunci) am trecut geologia la limita. Nici nu ma interesa, pentru ca, inca de la varsta de sapte ani, aveam ideia precisa de a deveni arhitect, pentru care, consideram eu, geologia nu avea pondere. Revolutia Ungara din 1956 avea sa aiba un efect negativ asupra selectiei candidatilor dela Scoala de Arhitectura, care a inceput sa aplice strict criteriile bazate pe origina sociala: in anii ’50 se mai vorbea de origine “nesanatoasa”, dar pe la sfarsitul anilor ’60, cum “construirea socialismului facuse progrese simtitoare” acum categorisirea era doar in trei clase sociale din care doar doua erau recunoscute ca atare, a treia fiind doar o “patura” – clasele muncitoare, clasa taranimii si patura intelectuala. Orisi cum fusesem “promovat” fara sa-mi schimb pedigriul, dela “ramasita”, la “clasa de origine nesanatoasa”, iar acum de-a dreptul “patura” pentru ca tatal meu, lucrand cu creierul, mai degraba decat cu muschii, era, deci, un intelectual (citeste ‘patura’). Bine, bine, dar din aceiasi categorie faceau parte si copiii grangurilor din Partidul Comunist, care tot “patura” se voiau, dupa ce se cocotasera in copacul nomenklaturistilor, ca scroafa din poveste. Ori, din cele 60 de locuri dela Scoala de Arhitectura, 20 % alocate pentru saraca “patura” reprezentau doar 12 locuri, pentru care concurenta era atroce, cu sute de candidati din toata tara. Examenele de desen artistic si desen tehnic erau eliminatorii pentru faza a doua cu examenele de fizica si matematica. Nota la desen era definita si de criterii politice bazate pe origina sociala, cu o pondere in functie de apartenenta la partid a parintilor, proprietatile nationalizate si altele, care nu imi mmareau deloc sansele, ba dimpotriva. Ca sa echilibrez acest dezavantaj, luam lectii particulare de fizica si matematica in timpul saptamanii si cinci ore de desen, in fiecare duminica cu un lector de la Arhitectura – Bogdan Gheorghiu. Totul a fost in zadar, caci nu aveam prin definitie nici o sansa realista de a trece de proba eliminatoare la desen, care fiind subiectiva, putea fi manipulata in functie de prejudiciile politice ale exeminatorilor si nu pe criterii obiective. Pentru tatal meu situatia era clara si atunci a inisistat sa accept realitatea, ori cat de dureroasa ar fi fost ea si sa ma indrept spre o cariera stiintifica; aici cel putin rezultatele examenelor la Fizica si Matematica erau inechivoce si nu puteau fi interpretate in functie de criterii politice, desi si aici se dadea la sfarsit  si o nota pentru originea sociala in functie de criteriile bine definite: daca parintii erau sau nu in partidul comunist sau daca facusera parte din partidele dinainte de razboi, daca aveai rude in inchisorile politice, sau case si pamanturi nationalizate, sau rude in occident…

Era ironic sa ma gandesc ca desi la baccalaureat aveam rezultate slabe la fizica si geologie, in anul urmator aveam sa ma prepar pentru examenul de admitere la sectia de Geofizica, a Facultati de Geoogie, din Institutului de Petrol si Gaze din Bucuresti. Aici erau mai putini candidati ca la Arhitectura, doar 5,5 pe un loc, dar cum solutiile equatiilor erau unice, am putut demonstra cunostiintele mele la Fizica si Matematica. Tatal meu a rasuflat usurat sa ma vada admis la intrare in facultate, intr-o perioada in care educatia devenise un simbol al supravietuirii, intr-o situatie in care familia pierduse toate economiile si investitiile. Mai mult decat atata, in familia noastra, ca si in toate familiile de intelectuali din Europa Centrala si de Rasarit, educatia devenise un simbol al rezistentei anticomuniste  si asa am ajuns  sa fiu  Geofizician.

————————————————————–

Fragmente din “Sfidarea idiocreatiei – Memorii din Romania si Anglia” de Constantin ROMAN,

http://www.constantinroman.com/continentaldrift/romaneste/forward.html

initial publicata in Engleza de catre Institute of Physics (Bristol & Philadelphia) sub titlul:

“Continental Drift – Colliding Continents, Converging Cultures”

http://www.constantinroman.com/continentaldrift/