Centre for Romanian Studies

Din Codrii Vlasiei la codrul Barbizonului – sau cu boii lui Grigorescu pe Calea Vacilor

(Comentarii pe marginea expozitiei Grigorescu de la Barbizon, 2006)

Cand ai un deficit intelectual  si iti lipseste suprafata de cultura europeana, atunci cauti sa o carpesti cum poti, sau, parafrazand zicala englezeasca, in vernacularul romanesc s-ar zice ca incerci sa iti croiesti un ciorap de matase dintr-o ureche de porc (to make a silk purse out of a pig’s ear”).
Pei chiar in felul acesta s-ar putea rezuma cele intamplate in Franta  cu expozitia itineranta a lui Nicolae Grigorescu, expozitie organizata de  Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, cu sprijinul Departamentului de Diplomaţie Publică din Ministerul Afacerilor Externe şi al Institutului Cultural Român de la Paris…. si din partea franceza de Consiliul General Seine-et-Marne, Muzeul Departamental al Şcolii de la Barbizon din Franţa, în partenariat cu Muzeul de Arte Frumoase din Agen (Franţa) in fine,  o simetrie perfecta!. Este evident ca de partea franceza calibrul partenerilor este foarte firav daca nu anemic!.
Dar o sa ma intrebati chiar ar fi necesar sa ingrosam gluma in felul acesta, sa vorbim de marele Grigorescu in termeni atat de reductivi? Sa piara gandul!
De fapt am putea spune ca taman din cauza aceasta din marea si adanca noastra  consideratiune pentru marele Maestru ca ne simtim atat de opariti si umiliti de modul in care imaginea culturala a Romaniei s-a degradat ajungand de pomina  chiar in rigola targului Agen, o urbe cu 30.000 de oameni de isprava, mai toti producatori de tuica de prune…  Mai apoi dintr-un impuls de imaginatie Mioritica s-a facut un salt cuantic din lac in put, transferand  expozitia din buricul targului Agen tocmai la o bojdeuca din satul Barbizon, din afara Parisului.

Ei acolo cel putin ulita principala se chiama foarte potrivit La Route des Vaches – adica Drumul Vacilor… Spuneti-mi va rog ce s-ar fi putut potrivi mai bine carului cu boi al lui Grigorescu decat o asemenea asociatie de idei?
De fapt in aceasta dichotomie mai exista o legatura, pentru ca asa cum stim Barbizonul a reprezentat pentru Franta si pt Europa un punct de atractie pentru Scoala de pictori “en plein air”, cunoscuta chiar sub numele de “Scoala de la Barbizon”. Grigorescu a fost acolo si i-a facut curte fetei lui Corot cu care voia sa se casatoreasca… Andreescu a fost si el si asa amandoi au adus “aerul” Barbizonului sa fie respirat pe cheiurile Dambovitei noastre, pe vremea cand Bucurescii erau taman de marimea acestui targ Agen-de care pomeneam mai sus. Astfel se explica dimensiunea de gandire a culturnicilor din Romania!

http://www.romanianstudies.org/content/2006/04/
Despre motivul cum ajunsese in fundul provinciei Aquitaniei o expozitie prestigioasa, asa cum a vrut sa faca Romania,  am vorbit in detaliu intr-un articol anterior (Aprilie 2006) asa ca nu vom reveni.

Suficient ar fi sa spunem ca departe de a fi fost o gaselnita prima alegere a fost un fel de non-eveniment, in afara bine inteles, de tam-tamul creeat la Bucuresti ca sa acopere dezastrul prezentandu-l drept un “eveniment cultural Frantuzesc de prim rang”…. Chiar asa!
Ce mai ramanea  deci de facut era sa pui  bomboana pe coliva, respectiv sa faci un alt salt de imaginatie Mioritica din lac in put in care schimbam coordonatele geografice ale evenimentului  de pe valea Garonnei direct in satul Barbizon.
Este drept ca spre deosebire de Agen Barbizonul este cunoscut pe plan international dar tot sat a ramas pana in ziua de azi. Panzele celebrilor pictori (francezi si straini caci erau de mai toate nationalitatile din Europa si din America) facute acolo, acum sunt in marile muzee ale lumii, si mult prea putine si mai marunte valoric se afla la Barbizon!  La Barbizon, in schimb, am putea gasi o brocanta unde am cumpara o pastise cu pretentie de antichitate de mana a treia. Ori acest sat din afara Parisului este mai mult un  vad turistic pentru nostalgicii istoriei artei ca sa vina in pelerinaj pe cararea amintirilor si sa recreeze o impresie a ceea ce ar fi putut sa fie si care de fapt nu mai este!
Practic Barbizonul este intr-o stare medicala suspendata intre un trecut glorios si un prezent burghez banal, adica intre viata si moarte. Barbizonul  este plin de resedinte secundare, de vilisoare ale parizienilor imburgheziti, desi hanul cu pricina, unde trageau candva contemporanii lui Grigorescu, celebra Auberge Ganne, s-a pastrat pana in ziua de azi. 
Ei bine cum era de asteptat, pt ca nu era nici o alta solutie, expozitia Grigorescu s-a organizat chiar acolo, in han. Pt cei ce nu l-au vazut, adica pentru romanii nostri care nu s-au incumetat pana acum in acesti codrii ai Vlasiei frantuzesti, acum cam anemici si defrisati, o sa-si inchipuie ca aceasta ‘auberge’ sau han ar fi poate de proportiile Hanului lui Manuc din Bucuresti. Da de unde? nici pomenenala de asa ceva!. Acesta este o constructie de tip vagon, pe doua nivele, care si-a pastrat planul de un fel de han-posta, cu camere de dormit insirate pe un culoar la etaj iar la parter avand  birtul si barul…. Ceva foarte intim dar complect nepotrivit pt expunerea unor opere de arta de dimensiuni muzeale mari: pt ca nici nu poti evalua mai bine aceste panze de la distanta  ca te si dai cu cu capul de perete.
Pe cat de patetica a fost gaselnita pentru partea romaneasca pe atat de hilara ar fi aparut pentru specialistii muzeografi si istorici de arta francezi –  aflati in scop de umplutura ca sa salveze aparentele evenimentului cu o prezenta de curtoazie, daca nu de complezenta: Pierre Vaisse, profesor de istoria artei la Universitatea din Geneva, François Fossier, director al departamentului de istoria artei la Universitatea din Lyon, Vincent Pomarede, conservator general al Muzeului Louvre. Este interesant ca in afara de Monsieur Pomarede ceilalti invitati de marca erau doi academici dintre care unul din Lyon dar nu si directorul Muzeului din Lyon, celebru pentru colectia de pictura romaneasca, care se vede ca a stralucit prin absenta sau poate nu o fi fost invitat!
Si atunci aceasta societate adunata in pripa ca sa se minuneze de un astfel de eveniment “in premiera mondiala” nu i-a mai ramas altceva de facut decat sa urmeze regulile unei pantomime ca in povestea cu hainele imparatului care era cu curul gol: fiecare cu rolul lui bine jucat si pus la punct: Madame Ruxandra Theodorescu directoarea Muzeului de Arta de la Bucuresti ce era sa spuna? Pentru domnia sa ce conta mai mult era voiajul la Paris caci expozitia cu pricina era doar o diversiune plictisitoare dar care merita nu pentru altceva deact pt a bifa un eveniment in cadrul Francofoniei, indifferent unde si cum. Pe de alta parte Directoarea-poetesa a ICR-ului care reprezenta “creierul’ acestei gaselnite nu putea sa fie dezamagita, ba din contra a cautat sa compenseze alegerea geografica oferind o agapa de consolare pentru cei care s-au deplasat de la Paris asteptand cel putin un festin… se pare ca fursecurile si canapelele au fost totusi la inaltime. Ceilalti figuranti dintre “personalitatile” romanesti, care nu aveau o intelegere pentru  istoria artei au compensat fara indoiala ca fursecurile care au contat mai mult decat carutele cu boi  din perioada alba a lui Grigorescu. Poate cel putin dramaturgului Visniec  si el prezent nu i-o fi scapat elementul insolit si amuzant al petrecerii.
Si dupa ce augusta prezenta a “oficialitatilor’ si ale altor of-uri si-au luat locul la volan ca sa se intoarca cat mai repede la luminile Parisului, deci dupa ce au plecat cu totii, cine credeti ca ar mai fi trecut pe acolo, prin Drumul Vacilor sa il vada pe bietul Grigorescu? Nici dracu! Sau ca sa folosim o circumlocutie tipic Galica: “Ça a été un pet en l’air” – Da, dar nu un oarecare pet en l’air, ci unul care l-a costat foarte scump pe contribuabilul roman! Ei si ce? Se intereseaza cineva de soarta lui? Pei nu este treaba noastra sa ne preocupam de asemenea detalii nesemniticative atunci cand ne dam toata osteneala sa ridicam profilul Romaniei in Calea  Vacilor!

Tot pe Calea Vacilor, asa cum suntem obisnuiti din 'iepoca' liricii proletcultiste