Centre for Romanian Studies

“Imperiile se prabusesc in cateva saptamani, in timp ce mentalitatea imperiala are nevoie de cateva generatii ca sa dispara.”
(Parlamentar Polonez)

(PART TWO OF TWO)
———————————————————————————————————
NOTA REDACTIEI (2009):
Acest interviu din “Curierul Romanesc” (Suedia) a fost publicat in August 2003 de catre Doamna Silvia Constantinescu.
Intre timp Romania a devenit membra a UE si Romanii pot acum calatori si munci in Europa: peste un million de Romani s-au stabilit in Italia si un numar iarasi considerabil in Spania. Demografic populatia Romaniei scade, iar media de varsta creste ingrijorator, dar nu si pentru guvernantii actuali ai tarii. Chiar si in prezenta situatie de criza economica mondiala, putini Romani au vrut sa se reintoarca in tara. DE CE? Recitind acest interviu, dat in 2003, deci acum sase ani, am fost frapat sa constatam cat de putine lucruri s-au schimbat in Romania Tranzitiei. Pentru acest motiv ne-am hotarat sa il reproducem mai jos: “Imperiile se prabusesc in cateva saptamani, in timp ce mentalitatea imperiala are nevoie de cateva generatii ca sa dispara.”

——————————————————————————————————————————–

Constantin ROMAN,
Comandor Ordinul pentru Merit, Profesor Honoris Causa, PhD (Cambridge)
(Interviu dat Dnei Silvia Constantinescu pentru periodicul “Curierul Romanesc”, Suedia,  Iunie/August 2003)

Continuare dela Partea I

4.   Cum a fost inceputul in tara in care v-ati exilat? v-ati aflat in diaspora?
Ati fost primit cu bratele deschise, vi s-a pus totul la dispozitie, sau a trebuit sa lucrati din greu, sa va refaceti studii, sau sa dati diferente, etc. ca sa puteti sa va exersati meseria?

In Romania este o expresie de care imi era mare sila: “prost sa fii, noroc sa ai”. Este pe undeva reactia fata de ori si cine ar reusi, un fel de scuza implicita a nereusitei personale, a celui care foloseste expresia. Totusi auzind-o atat de des, pana la urma mi-am spus ca poate expresia o fi avand pe undeva un nor de adevar. In mintea mea incepea sa incolteasca un dubiu: daca cumva ar avea dreptate si asi fi de fapt un ne-tot?
Pe vremea aceea, in aroganta mea juvenila, credeam ca nimic nu mi s-a oferit gratios si gratuit si ca totul asi fi meritat, pentru ca, eram, ca tot romanul, “baiat destept”. Ei, acuma, dupa 35 de ani, mai mi-a trecut acest sindrom.
Englezul spune eufemistic: “You are lucky!” si imi spuneau asa tot timpul, iar eu scrasneam din dinti, din orgoliu, pentru ca meritam totul adus pe o tava de argint, fiind, bine inteles, “baiat destept”.
Adevarul este ca am avut noroc, sau poate am fost la locul potrivit, la momentul potrivit si mai aveam trei atuuri – eram tanar , eram intr-o specialitate restransa si in plina ascensiune si eram singurul roman in preajma locului. Pirn 1968 putini romani “scapasera’” din raiul comunist ca sa ajunga in Anglia. Era si asta un avantaj pentru ca multi s-au comportat prost.

Da, am fost efectiv primit cu “bratele deschise” si pentru ca prin definitie mediul universitar este mai deschis lumii exterioare. In 1968 era la moda formatia “Beatles” si in Anglia impartaseam aceeasi “joie de vivre” exploziva cu colegii mei din facultate (In Romania pe atunci rock-ul era interzis si puteai fi denuntat si sa iti pierzi locul la facultate daca erai suspectat ca dansai sau ascultai o asemenea muzica).

La Universitatea din Newcastle erau fonduri destule pentru cercetare, iar Acad. Runcorn, seful Scolii de Fizica Planetara era un om dinamic si un savant de o anvergura mondiala, care primea subventii dela NASA.
Imediat cum am venit la el am fost instalat intr-un apartament de oaspeti elegant, de pe acoperisul cladirii (penthouse I se spunea) cu tot confortul (baie, bucatarie, frigider, televizor color, samd; in Romania parintii mei nici nu aveau bani sa cumpere televizor). De la fereastra acestui Penthouse aveam o vedere panoramica splendida. Cladirea era proiectata de un celebru arhitect, Sir Basil Spence, care mi-a facut bucuria si mai mare, pentru ca auzisem de el inca din Romania si ii admiram lucrarea de restaurare a catedralei dela Coventry. Eram intr-o astfel de euforie incat chiar am crezut ca il apucasem pe Dumnezeu de picior. In plus, preconceptiile mele favorabile despre Occident erau de o asa natura, incat mi se parea normal ca toata lumea sa traiasca asa ca si mine, in acelasi confort. Colegii din universitate m-au primit bine si pentru ca, in afara de elementul de curiozitate fata de mine, ca roman, stiau ca o sa ma intorc in Romania, deci nu reprezentam un concurent. Ei mai m-au invitat sa mai revin la ei si vara, dar eu ma intorceam spre tara (asa cum am spus, cu trenul mic) si numai speram sa mai ma intorc in Anglia.

In drum spre tara, odata ajuns la Paris, la 1 Mai 1968, am ramas blocat de revolta studentilor, care l-au rasturnat pe De Gaulle si care tocmai se intorcea din Romania. In aceste circumstante, la Paris ramasesem blocat, fara bani si fara resurse materiale, asa ca mi-am amintit de invitatia profesorului Runcorn si m-am intors la Newcastle pt perioada de vara, cu un cotract de trei luni. Mi s-a oferit pozitia de “Visiting Research Student”, cazarea gratuita (tot in Penthouse) si o diurna de o lira, plus toate facilitatile laboratoarelor lor. Eu mancam cu un sfert de lira pe zi, la cantina studenteasca si cu restul trimeteam pachete familiei mele la Bucuresti. Ce contrast cu atmosfera dela Universitatea din Bucuresti, unde profesorul meu, Liviu Constantinescu tinea sub cheie, in dulapul lui, toate revistele de specialitate, pe care nici nu visam vre-o data sa le citesc: la Newcastle accesul la informatii si la facilitatile de cercetare erau nelimitate si chiar eram incurajati de profesori sa le folosim: o diferenta ca dela cer la pamant.
In Anglia, greutatile au inceput doar dupa trei luni, cand formalitatile cu ambasada Romaniei erau prea greoaie si solicitau mult prea mult timp facultatii, pe de o parte si pe alta parte sederea mea in Penthouse nu se putea permanentiza (aceasta era prevazuta doar pentru vizitatori, ceea ce eu nu mai eram). In plus, pe undeva, imi trebuiau fonduri pe mai lunga durata, pe o baza mai solida, pt a putea urma un doctorat care mi se propusese de catre profesorul Academician Runcorn.
De abea atunci a inceput panica si am facut cereri de burse la alte universitati. Am avut sansa sa obtin trei burse, prin concurs ,din cele cinci la care facusem cerere. Dar nici aceasta nu a fost simplu. Problema era ca fostul meu sef de lucrari dela Bucuresti, Liviu Constantinescu, nu voia sa trimeata referinte in Anglia ca sa ma sprijine, asa cum era practica in Occident, iar cand a facut-o, intr-un tarziu si dupa multe insistente ale Acad. Runcorn, pe care il intalnise, a spus ca el “nu era de accord cu punera oficialitatilor din Bucuresti, (de catre mine) , in fata unui “fait accompli” (!?). Iata nomenklaturistul luand pozitie partinica, la fel ca si Lipatti. Nici dupa 1990 acelasi Liviu Constantinescu nu se desmeticise din obiceiurile lui marxiste si desi devenise intre timp academician, (deci se “implinise” profesional la vartsa de 80 de ani) tot lipsit de omenie ramasese si m-a intrebat din chiar senin, cand am venit pe cararea amintirilor ca sa il imbratisez la Bucuresti:
“Avem de impartit ceva?”
Doamne fereste de turta comunista – la ce sa ravnesc? Credea ca venisem sa ii cer socoteala pentru atitudinea lui obstructionista din trecut. Eu eram doar in vizita, in “marea trecere” – restul nu mai conta. Nu ii faceam concurenta. Nici nu puteam si nici nu m-ar fi interesat. I-am scuzat reactia lui, punand-o pe seama senectutii, mai degraba decat a neomeniei viscerale. Dar colegului dela facultate care imi reprosa, (ca si cum ar fi fost vina mea, decat al acelor practici de exploatare comunista care a saracit tara):
“Ar trebui sa ne inversam rolurile, ca sa castig si eu tot atat cat castigi tu!”
“Da, cum sa nu? Cu conditia ca sa am si eu tot atatea vacante, tot atatea plimbareli pe la conferinte, tot atata timp scurs la taclale asa cum aveti si voi!”.
Probabil ca mai credea in povestea cu para malaiata: ori nu intelegea ca in Occident banii acestia se castigau cu greu in conditii de concurenta acerba.

Da, in Anglia au fost mari greutati la putin timp dupa perioada initiala cand aveam statut de “Visiting Research Student” si devenisem student doctorand la School of Physics din Newcastle. Si mai tarziu la Cambridge, cand am trebuit sa imi prelungesc studiile cu un an ca sa termin teza, din cauza birocratiei generate de autoritatile romane si britanice asupra statutului meu din Anglia, aveam mult mai multe pagini de corespondenta administrativa decat pagini de text pentru disertatia mea de doctorat.
Inca un mic detaliu: bursa mea reprezenta echivalentul intretinerii pe trei trimestre, adica noua luni pe an, iar eu, neputandu-ma intoarce in tara, trebuia sa traiesc din aceiasi bani 12 luni. M-am zbatut atunci si am publicat articole, traduceri de poezii romanesti, am fost ghid turistic la Cambridge, interpret pentru o uzina de macarale care avea un contract cu Romania si am scris un manual de limba romana, care l-am inregistrat si l-am vandut la “Linguaphone”.

Am avut imense greutati, si complect nebanuite, in privinta cererilor pentru a obtine o slujba, odata ce mi-am dat seama (in 1972) ca nu mai ma puteam intoarce in tara. Am facut peste 160 cereri si eram automat refuzat pt ca imi lipseau permisul de lucru si permisul de sedere in Anglia si pt ca aveam inca un pasaport ‘dubios’ si o nationalitate devenita ‘dubioasa’ din cauza lui Ceausescu. Scuza afisata official era ca asi fi avut “prea multe diplome” – sigur, iesit cu un doctorat la varsta de 32 de ani, cand englezii intrau in “campul municii” la 21, sau 22 de ani, doar cu o diploma BA, de trei ani. Ei aveau fata de mine avantajul unei vechimi de zece ani, iar eu de abea incepeam si eram socotit “fara experienta”.

Am refuzat intotdeauna sa imi refac studiile de Masterat (echivalent cu diploma de inginer geofizician dela Bucuresti) pt simplul motiv ca o consideram (eu) perfect de buna. Insa, bine inteles, asta nu era sufficient: ori lipsa de cultura si de imaginatie era astfel incat intotdeauna, fara exceptie, eram luat de sus cu intrebarea inevitabila:
“Spuneti-ne, Domnule Roman, ce valoare are diploma Dvs din Romania?” – la care eu raspundeam ritos, cu o fata serioasa, dar cu ironia adoptata la Cambridge si grefata pe orgoliul romanesc:
“Sa va spun sincer, Domnilor, nu m-am gandit inca. Nu am nici o ideie ce valoare ar avea diploma mea romaneasca – am facut studii la Cambridge timp de trei ani si nimeni nu mi-a pus o astfel de intrebare”.
In asemenea circumstante, desigur ca nu primeam nici o slujba. Ce m-a salvat a fost criza petrolului, cand preturile au crescut vertiginos peste noapte si ca urmare, explorarea in Marea Nordului s-a intensificat si geofizicienii erau din nou cautati: legea cererii si a ofertei.

Da, a fost extrem de greu si doar cu sprijinul profesorilor mei si prietenilor foarte influenti in cercurile politice si administrative am reusit sa ies la liman. La un moment dat am fost destul de dezorientat si ii cerusem un sfat lui Mircea Eliade, la Chicago, care fusese coleg la liceul “Spiru Haret” si prieten din cercetasie ca tata. Eliade mi-a raspuns imediat (…)

Da, am gasit oameni de omenie printre englezi,    dintre care ziaristi, ambasadori, rectori, academicieni, savanti cu premiul Nobel si pana la urma chiar pe Lordul Goodman, avocatul Primului Ministru Britanic, care m-au ajutat in mod practic si complect altruistic sa obtin rezidenta in Anglia.  Odata hartiile rezolvate si dreptul de resedinta si de lucru obtinut, cu ajutorul lui Goodman, de abea atunci m-am simtit liber sa imi infiripez o familie. Aveam 32 de ani si plecasem cu cinci ani inainte. Tot acest interval a reprezentat o perioada de initiere in umilinta, m-a facut sa imi restructurez perceptia realitatii de mai multe ori si sa invat din greseli. Fiind singur si fara familie intr-o tara foarte diferita de cea in care m-am nascut, am trecut prin multe incercari, dar care mi-au otelit vointa de a razbate si pe parcurs am invatat ca nu tot ce sboara se mananca.

5.    Considerati ca exilul a avut o semnificatie aparte?

Exilul m-a confruntat cu adevarata mea calitate de roman, fara sa fiu insular sau provincial, in sensul ca am ramas deschis si perfect permeabil culturii tarii in care am ales sa imi traiesc viata si sa imi educ copiii.
Exilul m-a facut mai constient de calitatea mea de roman. Este un echilibru greu de trait pentru ca mi se pare absurd si negativ sa continui sa traiesti ca un strain pe un pamant de exil. Trebuie sa te integrezi. Vocatia oricarui om evoluat este sa prinda radacini. Interesant este ca, desi nascuti in Anglia si ne vorbind romaneste, pentru ca nevasta mea era englezoaica, copii mei se considera romani. Au crescut intr-o casa inconjurati de repere romanesti si acum, fiind oameni maturi s-au hotarat sa invete romaneste. Baietii mei sunt suporteri ale echipelor de fotbal romanesti. Deci intr-un fel aceasta grefa a exilului a facut sa se desvolte o planta mai robusta, avand calitati complementare – nu degeaba am invatat inca din scoala primara metodele “stiintifice” ale lui Miciurin: iata ca au servit la ceva!

6.   V-a fost vreodata rusine ca sunteti roman? Poate un presedinte, un sef de stat sa va redea mandria de a fi roman? (Ma refer la afirmatia d-ului Emil Constantinescu, care intr-un interviu pe care mi l-a acordat in 1998 spunea ca prin venirea domniei sale ca presedinte al Romaniei, ne-a redat “mandria de a fi romani”).

I-am spus prietenului meu Dl Emil Constantinescu, ca eu “nu am fost inventat nici de Ceausescu, nici de     Iliescu si nici de Constantinescu”, iar domnia sa a avut generozitatea si eleganta sa imi inteleaga si sa imi respecte punctul de vedere.
Nu! Politicul nu poate conferi un astfel de sentiment. Aceasta mandrie a nationalitatii nu se poate confunda cu puterea vremelnica a tarii. Sunt doua valori diferite. De fapt am facut in totdeauna abstractie de politica si culoarea regimului dela Bucuresti si am remonstrat intodeauna cand am fost ecuat in Occident cu regimul lui Ceausescu, sau asi fi fost suspectat de a fi comunist pentru ca proveneam dintr-o tara comunista.

In “Who’s Who”, publicat de Financial Times la Londra. editia 1981, figurez ca “cetatean Britanic de origine Romana” (Romanian-born British citizen). Este adevarat insa ca dupa iesirea din scena a lui Ceausescu am putut sa tin fruntea mai sus – si asa nu pentru mult timp pentru ca au inceput imediat dupa aceea sa iasa la iveala viata sordida din orfelinatele romanesti – calvarul nostru care arata lipsa de omenie, de pierderea unor valente civilizatoare, in fine de indiferenta.   Dupa groaza din inchisorile comuniste si din gulagul romanesc cu taote torturile inimaginabile, soarta copiilor orfani si a copiilor strazii au reprezentat pentru mine o rusine, o lipsa de civilizatie cu atat mai stridenta cu cat incepuse sa se contureze contrastul unei noi clase de “nouveaux riches”, mai abitir de cat cele din tarile occidentale. Ori tocmai acesti nou-inburgheziti ar fi putut sa faca ceva pentru ca situatia acestor copii orfani sa se amelioreze; In schimb am trebuit sa traim rusinea de a accepta ajutorul unor organizatii din strainatate, sau al unor particulari, ca sa ne invete cum sa ne iubim proprii nostri copii. Si vocatia bisericii ortodoxe romane, cum s-a manifestat in acest domeniu? A facut ceva macar comparativ cu ecoul bisericilor straine, catolice si protestante, care s-au implicat in Romania? Cum putea biserica ortodoxa romana sa vibreze la asa ceva cand era de sorginte securista?
In Decembrie 1989 am raspuns foarte generos la apelul Crucii Rosii Internationale si am facut o donatie de bani importanta pentru Romania. Nici nu vreau sa ma gandesc unde au ajuns paralele si cine ar fi beneficiat. A fost ca o picatura pierduta in oceanul coruptiei.

7.   De un exil in masa a romanilor se poate vorbi dupa 1947, cand foarte multi romani au parasit tara. Au aparut o serie de organizatii ale romanilor in exil, atat in diferite tari europene cat si in USA. care au incercat intr-o oarecare masura sa arate Occidentului situatia grava in care se afla poporul roman. Considerati ca se poate vorbi de o politica a exilului romanesc?
Familia mea nu a parasit tara ca sa ia drumul exilului si considera pierdera cetateniei ca o rusine. A suferit in schimb golgota comunismului. Eu am fost fortat in exil mult mai tarziu, in imprejurarile expuse mai sus.
Exilul romanesc nu este diferit de valurile celorlalte exiluri ale altor popoare, de-a lungul veacurilor. Cand spun asa ceva ma gandesc, la Hughenotii exilati dupa noaptea Sf Bartolomeu, sau la Bourboni dupa Revolutia Franceza, dar si mai recent la Francezii din Algeria sau din alte colonii.
Poate ca ar fi nerealist de a spera intr-o unitate de idei si de idealuri ale exilului, care a venit in valuri. Sigur ca cineva ca Ion Ratiu a informat Guvernul Britanic si pe cel al SUA si organizatii ca, de exemplu, “Fundatia Mihail Eminescu “ a lui Jessica Douglas-Home, din Anglia, l-au sensibilizat pe Printul Charles fata de politica de sistematizare a satelor romanesti. Ei au tras semnalul de alarma fata de pericolul terorismului cultural si al genocidului din Romania.

La fel in Franta Sanda Stolojan, Monica Lovinescu sau Marie-France Ionesco si multi alti romani au raliat opinia publica fata de ororile din Romania si la fel a facut-o si Pacepa. Dar nu a existat si cred ca nu se poate realiza o organizatie care sa vorbeasca cu o singura voce. Ratiu a incercat dar I s-a facut opozitie. In ori si ce caz, ce a realizat el pentru Romania a fost uimitor. Uneori nici guverne care au resurse organizatorice incomparabil mai substantiale nu resuesc sa obtina o majoritate consensuala (vezi UE si razboiul din Irak, sau diferentele dintre SUA si NATO, sau SUA, Marea Britanie si ONU) – si atunci ce speranta realista s-ar putea contura intr-o diaspora mult mai fragmentata si cu resurse quasi inexistente?

8,   A avut exilul romanesc vreun rol in ameliorarea situatiei din tara inainte de 1989?

Da, vezi cateva exemple din raspunsul precedent.

9.   Ce rol a avut biserica in exil si si ce rol ar trebuie sa aibe astazi?

Nu cunosc, nu frecventez. Cand fac un parastas chem un preot acasa. Prefer sa ma duc la biserica rusa pentru ca cel putin acolo nu am impresia ca preotul ar fi un KGB-ist. Poate ca ar fi si el, dar pentru ca nu inteleg rusa, ma amagesc, cu gandul ca adevarul ar fi altul. In plus de foarte putinele ori cand am fost la Paris, biserica romaneasca de acolo mi s-a parut ca la Obor, ca la piata. Chiar la Bucuresti de Pasti, la Mitroplie era un circ care nu mai avea nimic in comun cu pietatea. Trebuiau gasite alte oaze de reculegere.

10.   In Suedia exista si astazi biserici paralelele, adica o biserca cu reprezentanti ai Patriarhiei de la Bucuresti si alta cu reprezentanti ai Partiarhiei de la Constantinopol, de exemplu. Cum vedeti aceasta situatie?
Considerati ca parohiile care nu tin de Bucuresti ar trebuie sa se uneasca cu Patriarhia? Daca da, de ce? Daca nu, dece nu?

Atat timp cat dosarele Securitatii nu vor fi facute publice, atata timp cat Patriarhia Romana nu ar lua drumul Damascului, sa se caiasca, nu ar rupe cu practicile trecutului comunist (vezi ce s-a intamplat la Caldarusani cu episcopii Romano-Catolici), atat timp cat nu vor returna proprietatile bisericilor ne-ortodoxe (si chiar a manastirilor noastre) si nu vor rechema preotii numiti in poerioada lui Ceausecsu si unii chiar numiti dupa aceea, cum sa nu existe suspiciuni si biserici paralele? Pana cand nu s-ar primeni situatia si s-ar face curatenie nu vad care ar fi avantajul acestei eventuale fuziuni? Este ca si cum ai restaura fresca dela Voronet a “Judecatii de Apoi”, amestecand registrele si personajile din rai cu cele din iad.

11.   M.S. Regele Mihai si familia regala s-au angajat in a sprijini Romania pentru intrarea in structurile NATO (s-a realizat deja) si UE. Cum vedeti aceasta?

Fara indoiala ca M.S. Regele a fost si ramane un distins ambassador al Romaniei, asa si cum Regina Angliei isi reprezinta tara cu demnitate iar in privinta aceasta este inegalabil.

12.   Este posibila o reinstaurare a monarhiei in Romania?

Asi vrea sa cred ca ar fi posibila, insa realitatea romanesca este destul de nebuloasa si in plus ne lipseste educatia intelegerii perspectivei Istorice.
Comparat cu republicile din Occident monarhia Britanica costa mult mai putin, iar Regina avand veniturile ei proprii nu sa casneste ca toti politrucii sa se imbogateasca peste noapte, sau sa faca matrapazlacuri de genul “Eternei si Fascinantei Romanii”.

13.   Cum apreciati situatia politica-sociala-economica din Romania astazi la aporape 14 ani de la caderea regimului Ceausescu?

Ambigua. Lipsa de transparenta, duplicitatea in privinta restituirii proprietatilor imobilelor expropriate abuziv: In Bucuresti, pana in luna Mai 2003, din 40.000 de proprietati revendicate, au fost restituite doar 1200. In schimb guvernul asteapta sa decida Curtea dela Strasbourg, ca sa il coste pe contribuabilul roman si mai mult. Coruptia, lipsa de libertate a presei in sensul occidental sunt toate motive de ingrijorare. La fel – guvernarea prin ordonante prezidentiale, lipsa deconspirarii politiei politice, lipsa de progres in situatia CNSAS, pollitizarea posturilor administrative (judecatori, prefecti, functionari de stat, etc), lipsa de independenta a justitiei, lipsa unei opozitii politice, reintroducerea unor legi retrograde (secretul de stat, legea defaimarii, samd), adoptarea unor legi care nici macar nu au obtinut cvorumul statutar in Parlament, contracte dubioase, ca acela dela Rosia Montana pentru care Banca Mondiala si-a retras sprijinul, dar care ne-a pus in pericol mediul inconjurator si comorile arheologice, fara sa mai vorbim de libertatile seculare ale Motilor – toate acestea sunt tot ata de multe semnale de alarma.
Oare se trezeste opozitia (care nu are dinti) sa faca ceva, sau se sinchiseste majoritatea din guvernamant? In privinta Rosiei Montana, guvernul tranzitiei a reusit sa distruga tot ce nu reusise sa distruga sistematizarea lui Ceusescu, colectivizarea lui Ana Pauker sau oprimarile seculare ale Habsburgilor, toate puse la un loc. Pentru ce s-au jertfit Horia, Closca, Crisan, Avram Iancu si atatia oameni din muntii anilor ’50 , ca sa distrugem totul dintr-un condei? Pentru cine, si pentru ce? Cine profita? Unde sunt cei care isi aroga monopolul patriotismului cu care ne arunca praful in ochi, noua romanilor din afara, insinuand ca am fi mai putin “buni romani” decat ei? Realitatea goala vorbeste.

14.    M.S.R. Mihai vorbea intr-un interviu pe care mi-l acorda in 1994 despre greutatea “schimbarii comuniste ” in Romania. Considerati ca autoritatile si populatia in general si-a schimbat mentalitatea comunista?

Mentalitatea si reforma sunt intim legate una de alta.
Din afara ni se pare ritmul reformelor prea incet si poate chiar si dinauntru. Explicatia este contratimpul dintre reforma si mentalitatea comunista retrograda. Dar cand ne uitam la vecinii nostri Bulgari, Cehi, Unguri, dece nu am fi in stare si noi macar sa facem atat de mult cat au facut si ei? Scadenta anului 2007 nu este prea departe: vom reusi sa trecem stacheta? Sau ne vom ralia mai de graba Bielorusiei, sau poate Transnistriei? Responsabilitatea le revine Dlor Nastase si Iliescu, dar si a opozitiei asa cum este ea marginalizata, precum si societatii civile.

15.   In timpul regimului Ceausescu populatia din Romania a fost instigata impotriva romanilor care erau in exil. Si dupa caderea lui Ceausescu s-a continuat o instigare impotriva romanilor din afara granitelor. Considerati ca s-a schimbat atitudinea autoritatilor si a populatiei in general, fata de romanii care traiesc in afara granitelor?

Este adevarat ca multi oameni din exil sunt aroganti si lipsiti de tact si de intelegere. Aceasta da apa la moara celor care ar avea astfel de resentimente. Dar cei care ar avea un asemenea comportament nejustificat si ieftin au fost asa chiar inainte de a pleca din tara si doar s-au intors cu aceleasi defecte. Oameni de calitate nu se comporta astfel. Deci ar trebuii de la inceput sa facem o diferentiere, care ar atenua atitudinea de care vorbiti.
Pe de alta parte, depinde din ce directie bate vantul: daca cineva din Romania ar subodora posibilitatea unui avantaj material imediat, sigur ca atitudinea si interesul ar fi pozitive. Uneori asemenea interese sunt atat de prost camuflate incat apare chiar si la mintea cocosului ca atitudinea “binevoitoare” este cusuta cu ata alba. Sigur ca pe undeva suntem intr-o relatie de schimburi. Insa aceste tranzactii (de schimb) trebuie sa fie echitabile, de cele mai mult ori sunt complect asimetrice. O parte din acest fenomen se poate explica nu atat prin mentalitatea omului sarac, care priveste ocazia de afaceri ca fiind unica si ar vrea sa o exploateze la maximum, in mod nereallist, dar mai ales din provincialismul nostru romanesc, lipsit de perspectiva, care deformeaza scara de valori. De exemplu pentru o casa dela Bucuresti se poate cere mai multi bani decat pentru un castel in Franta. Pe care l-ati alege? Sau, la alta scara: pentru un kilogram de lana din Romania, pt export (cand piata era complect saturata si preturile scadeau vertiginos) i se cerea unui client itallian de cateva ori mai mult decat daca ar fi importat aceeasi lana din Noua Zeelanada sau Australia. Era complect absurd si nu era un caz izolat.
Cele de mai sus se refera la perceptia romanului din tara fata de cel din strainatate: supralicitatia nerealista. Cat despre atitudinea functionarului (chiar guvernamental) am ramas uimit sa aud un demnitar dela directia Consulara de pasapoarte dela MAE spunandu-mi in anul 1998, efectiv, ca, citez textual:
“Va veni si randul nostru!”
Randul cui? Poate randul “lor” nu s-a schimbat nici odata, altfel politrucul nu si-ar fi pastrat fotoliul. Dar in ceea ce ma priveste sunt incurabil si nu voi accepta nici o data o astfel de perpetuare aatitudini. De ce ar fi fost necesar sa le amintesc unor demnitari romani ca lucram pentru acelasi Presedinte al tarii? Ei erau complect straini de aceasta conceptie – lucrau pentru ei, sau pentru fostii stapani.

Voi continua sai ii pun pe interlocutorii mei in fata obligatiilor asumate de ei, cel putin pe hartie. Asa am facut si cu Ceausescu, dupa Helsinki, prin intermediul Dnei Margaret Thatcher care, venind iin vizita oficiala la Bucuresti l-a obligat pe dictator sa le dea un pasaport de calatorie in Anglia parintilor mei. Pana atunci parintii mei erau refuzati sistematic, in fiecare an, ca pedeapsa a ramanerii mele in Anglia. Strans cu usa, Ceuasescu a scrasnit din dinti si s-a conformat, fara sa primeasca nici un dolar, asa cum facea cu pasapoartele pentru RFG sau Israel.

16.   Considerati ca romanii din afara granitelor au anumite obligatii fata de tara de origina? Daca da, de ce si care sunt aceste obligatii?
Nu cred ca o astfel de intrebare ar fi considerata normala daca ar fi adresata unui englez sau unui francez. Unde ar fi libertatea de opinie?
Cioran (cu care ne mandrim) ar fi mai putin “bun” roman pentru ca nu a avut multe cuvinte bune exprimate despre caracterul romanesc?
Cred totusi, pe undeva, ca ne este inculcat in genele noastre dorinta de a face bine tarii si ca indiferent de ce am spune, parca nu vom invata nici odata din dezamagiri si pana la urma firul tot acolo ne va trage. DAR! Obligatiile de care vorbim sigur ca trebuie aplicate atat romanilor dinaunru cat si celor din afara. Aceasta asimetrie trebuie corectata. Ori, care sunt aceia care fac cele mai mari matrapazlacuri cu bancile care dau faliment, cu privatizarile, cu deturnarea fondurilor pentru alte scopuri decat cele pentru care au fost oferite de catre Banca Mondiala, FMI, sau UE? Personal tot ce am facut pentru Romania a fost fara remuneratie.

17.   Care considerati ca este rolul celor aflati in afara granitelor in dezvoltarea Romaniei pe toate planurile: politic, cultural si economic?

Depinde de capacitatea si disponibilitatea fiecaruia. Este insa de neconceput pentru un singur individ, cu exceptia unui George Soros, sa subventioneze pe scara mare ori si ce fel de initiativa de natura sa ajute o tara intreaga.

18.   Ar trebui ca statul roman sa foloseasca cunostintele si practica romanilor care traiesc in afara granitlor?

Nu cred ca statul s-ar simti obligat, iar tentativele pana acum nu au fost dintre cele mai reusite. In plus a existat chiar si o lege care impiedica o astfel de utilizare. Domnul Hurezeanu nu stiu cat este platit.

19.   Considerati ca actuala conducere a Romaniei are, la randul ei, obligatii fata originarii romani care se afla in afara granitelor Romaniei? Daca da, ce obligatii? Daca nu, de ce nu?

Obligatiile ar fi acelea care se incadreaza in codul de legi al drepturilor omului: libertatea de exprimare, libertatea la accesul informatiilor, protejarea dreptului de proprietate si obligatia de restituire a averilor confiscate in mod abuziv, obligatia de a plati pensie in strainatate, desfiintarea taxelor de viza de intrare in propria tara pt cetatenii nascuti in Romania, s.a. Cat dsespre obligatiile fata de romanii autohtoni aflati acum in afara granitelor existente (cei din Basarabia, Bucovina, etc si chiar si Vlahii) ar trebui sa luam exemplu dela Ungaria sa facem mai mult si mai consecvent. Trebuie sa sesnsibilizam si UE care se ocupa de problemele minoritatilor, deci si a romanilor din afara tarii.

20.   Ajutorarea Romaniei de catre originarii romani, astazi cetatieni ai altor state, prin diverse actiuni de PR in favoarea Romanie ar putea fi interpretata ca o manifestare de dubla loialitate?

Ramane la constiinta fiecarui individ si la vigilenta lui de a nu fi manipulat pentru a fi adus intr-o situatie in care ar fi un conflict de interes. Este o chestiune de etica.

21. Romanii aflati in afara granitelor Romanei ar trebui sa lucreze voluntar pentru Romania, sau ar trebui sa fie retribuiti pentru activitatea depusa, asa cum sunt si ambasadorii si trimisii speciali ai Romaniei in alte tari?
Fiecare face dupa cat il indeamna inima si il lasa punga. Bine intelesa ca pana la urma trebuie sa privim in fata momentul adevarului, pt ca nu se poate face evangelism la infinit, fara rezultate. Ramane varianta platii: ori daca aceasta relatie s-ar vedea sub aspectul de consultanta sau prestare de servicii nu vad nici un impediment atat timp cat nu ar exista un a priori.
Comparatia cu plata salariului unui ambasador nu este realista, pt ca nu ar face-o nimeni, in afara daca nu ar fi la somaj sau la pensie, sau ar avea venituri paralele din alta sursa. Voluntariatul exista peste tot si daca este disponibilitate si de o parte si de alta, asi vrea sa cred ca el nu s-ar inhama la caruta fortelor oculte, sub machiajul caritatii.

22.   Ce functii credeti ca li s-ar putea acorda originalilor romani, cetateni ai altor state astazi?

Lasati piata libera sa isi ia cursul normal. Daca Romanii din Romania se trezesc pana la urma si recunosc ca ar fi un avantaj in a utiliza expertiza unui roman din afara granitelor, cu atat mai bine. Daca nu lasati-i sa ajunga la o concluzie pe propria Ior piele. Nu trebuie nimic de facut prin diktat.

Posturi posibile? Consilieri, Reprezentanti comericiali, camere de comert, consuli, atasati culturali, de ce nu si ambasadori? Singurul caveat ar fi sa nu confunde co-nationalii din tara aceste posturi cu un serviciu de turism gratuit. De exemplu consulul onorific al Romaniei la Edinburgh, un cetatean de origine Irlandeza, care vorbea romaneste si la un moment dat fusese Secretarul Particular al Reginei Marii Britanii (am mai pomenit de el, mai sus) si-a dat demisia in parte si din cauza aceasta.

23. Ce mai doriti sa adaugati?

Asi vrea sa il citez aici pe Paul Morand (1888-1976), scriitor prolific si de o mare finete, academician, prieten al Romaniei, fost Ministru Plenipotentiar al Frantei la Bucuresti (1943- 1944) si sot al Printesei Dimitrie Sutu, nascuta Elena Chrissoveloni. Aceste randuri le-a scris cand era in exil in Anglia, cu De Gaulle, in timpul razboiului, si le-a consemnat jurnalului sau in momentul in care a simtit ca trebuia cu ori si ce pret sa se intoarca in Franta guvernului dela Vichy: a fost o optiune curajoasa, lucru care I s-a reprosat toata viata si pentru care a trebuit sa inceapa un nou exil, in Elvetia, din cauza proceselor vrajitoarelor intentate in Franta postbelica si a persecutiilor initiate de catre stanga comunista:
“Daca nu te intorci in Franta maine, sau chiar in asta seara, innotand, sau facand ocolul lumii, prin ori si ce mijloace, n-o sa te mai intorci niciodata. Este marea lectie a exilului. La inceput pleci doar pentru cateva zile, nu iei nimic cu tine, pentru ca speri sa iti regaseti casa, orasul complect neschimbate, cu bratele deschise, si treci granita in strainatate ca sa insotesti un suflet apropiat, sau poate ca sa pui la adapost un obiect pretios. Dar poarta se tranteste in urma ta ramanand inchisa pentru totdeauna.”

http://www.constantinroman.com/continentaldrift/

Constantin Roman © 2009. All Rights Reserved.