Centre for Romanian Studies

Centre for Romanian Studies header image 1

Curierul Romanesc, Suedia (nr 4, 2009): Interviul luat de Silvia Constantinescu autorului Antologiei ‘Blouse Roumaine -the Unsung Voices of Romanian Women’ (partea II-a):

February 13th, 2010 · No Comments · Books, Diaspora, OPINION, PEOPLE, Reviews, Uncategorized

"Curierul Romanesc", a romanian language Quarterly, Sweden, Oct-Dec 2009

"Curierul Romanesc", a romanian language Quarterly, Sweden, Oct-Dec 2009

“Curierul Romanesc”, Suedia (nr 4, 2009):

Interviul luat de Silvia Constantinescu autorului Antologiei

‘Blouse Roumaine -the Unsung Voices of Romanian Women’

(Partea II-a):

Doamna Silvia Constantinescu (Suedia). Photo Courtesy Octavian Ciupitu

Doamna SilviaConstantinescu (Suedia). Courtesy: Octavian Ciupitu.

Silvia Constantinescu: Fii, te rog, amabil si prezinta cititorilor CURIERULUI ROMÂNESC problemele avute în munca de cercetare si realizare a antologiei.

Constantin Roman: Sunt obisnuit cu munca de cercetare de când eram în liceu si mai tarziu din profesia mea, ceea ce îmi permite de la început sa am o ideie clara în care sa încadrez o lucrare de genul Antologiei femeilor din România. Nu este usor din mai multe motive: ignoranta si desinteresul publicului larg din strainatate fata de România si tot ce reprezinta ea în afara de stereotipia: Dracula, Ceausescu, orfelinate, coruptie, infractiune. Am fost întrebat fara menajamente de un editor strain:

“Femei din România? Care femei? Nu cunosc decât trei!”

La care i-am raspuns ca

”aecsta este un început promitator”…

Omul avea dreptate! Cautând pe Google doua cuvinte cheie ”Romania + women” am gasit pagini întregi doare de anunturi de servicii sexuale, agentii de escorta si retele de bordeluri. Trist, dar adevarat! Dar gândindu-ma mai mult mi-am dat seama ca nici eu nu eram mai breaz, daca m-ar fi întrebat cineva câte nume de femei celebre as fi putut enumera din Bulgaria, Ungaria sau Polonia? Desigur ca sufar si eu ca toti românii de complexul apartenentei unei “tari mici”, exprimându-se într-o limba de circulatie redusa… Poate din acest motiv simtind povara acestui handicap încercam în mod eroic si naiv sa corectam pe undeva aceasta realitate incomoda! Dar unde si cum sa începem?

S.C.: Care este ideea de baza a antologiei “Blouse Roumaine – the Unsung Voices of Românian Women”?

C.R.: În primul rând trebuie sa atragi si sa mentii atentia unui public amorf, care în general nu se intereseaza de un asemenea subiect. Este evident ca ”Antologia” vizeaza un public inteligent, care sa aiba în plus o minte iscoditoare, o pasiune pentru un unghi nou, pentru o perspectiva noua, un subiect poate inedit. Ca sa îl interesezi trebuie sa-l atragi pe un teren cu care sa se simta familiar – prin aceasta vreau sa spun, sa ofer o punte de legatura între polul de cultura ai istorie româneasca pe de o parte, ai, la celalalt capat, un punct de interes international. Acesta din urma poate fi un eveniment istoric care leaga România de exterior. În acest scop am facut trimiteri la personaje de statura internationala cunoscute cititorului, un om politic sau un scriitor, critic sau artist de reputatie mondiala. Deci am încercat sa nu privesc la România si la românce în mod izolat, ci în concertul unor natiuni si culturi universale. Bine înteles ca asemenea legaturi trebuie gasite si prezentate convingator, inteligent si chiar anecdotic. Asta este o conditie absolut sine-qua-non pentru ca o carte arida despre un subiect specializat si în mod evident “obscur” pierde în mod automat interesul publicului, dar mult mai important, pierde interesul unui editor sau agent literar care s-ar interesa sa publice o asemenea carte.

S.C.: Ca bibliotecara am remarcat imediat importanta acestei lucrari de referinta, mai ales pentru ca fiind prezentata în limba engleza, are marele avantaj de a putea fi consultata de o paleta forte variata de cititori, de la elevi de scoala, la studenti, cercetatori si alti interesati de informatii despre România. Ea aduce astfel un mare serviciu României prin difuzarea cunostiintelor despre România unui public larg.  Cum a întâmpinat Institutul Cultural Român si alte institutii de cultura din România aceasta lucrare? Ai primit vreun sprijin?

C.R.: Institutului Cultural Român si editurile din România au  aratat un dezinteres total! Sigur pentru a corecta ignoranta despre România nu ajunge o singura carte si nu ne putem astepta la miracole, dar ar fi poate un început, dar pentru a creea un interes mai larg ar trebui sa se ocupe guvernul român si oficialii lui din strainatate. Ori stim prea bine lipsa de competenta si de interes al acestora, daca judecam cel putin dupa nivelul realizarilor – suntem prost reprezentati de persoane care nu înteleg limba si cultura, carora le lipseste ‘suprafata’ si modul de comunicare cu publicul tarii unde sunt afectati. De patru zeci de ani de când sunt în Occident nu am vazut nici un articol de fond al vreunui atasat cultural sau diplomat român sau mai târziu al vreunui reprezentant al Institutului Cultural Român în strainatate care sa apara într-un ziar sau revista prestigioasa de circulatie cu maximum de impact, nici macar când România era sistematic denigrata de presa straina. Cu ce îsi justifica existenta acesti lefegii? Evident perceptia competentei sau a patriotismului lor care se face cu surle si trâmbite este complect strâmba, iar banii si timpul se irosesc de pomana. Ca un corolar al celor de mai sus desigur ca ideea lansarii unei antologii de genul acesta ramâne un fenomen izolat si nu un substitut a ceea ce ar trebui sa fie un produs sprijinit oficial de România sau macar de acele edituri românesti care îsi aroga întâietatea în panegericul culturii noastre: ori aici va dau doar doua exemple: mai intai ca editurile din România sunt insensibile la o astfel de oferta – am plimbat timp de un an si jumatate, poate chiar mai mult macheta antologiei “Blouse roumaine”, începând cu târgul de carte Bookarest si apoi la o duzina  de edituri, pe care nu le mai numesc, si toate încercarile s-au soldat cu esec si o pierdere de timp colosala cauzate de persoane care în principiu ar fi trebuit sa promoveze valorile culturii noastre în strainatate – al doilea exemplu – Institutul Cultural Român de la promisiuni fara acoperire la invocarea unei ”Românii sarace” (sic).

Despre practica promisiunilor fara acoperire a domnilor Buzura si Patapievici, în alt context,  nu-l mai pomenesc. Însa mai recent, la Paris, am fost îndemnat de un personaj important  sa solicit sprijinul ICR-ului din Franta.  Gasisem un editor cunoscut care ar fi fost interesat sa publice în traducere manuscrisul din engleza înainte chiar ca acesta sa fi aparut în Anglia si Statele Unite. Deci aveam recomandarea unui istoric francez marcant care sprijinea aceasta initiativa si îmi facuse contactul cu ICR la Paris. Trebuie sa spun ca am umerii largi si nu ma formalizez de un raspuns negativ, care în mod previzibil l-am si primit, dar am ramas consternat de maniera agresiva cu care am fost tratat – bine înteles nu chiar la nivelul mitocaniei care o înfruntam în cotidianul din tara, dar o atitudine care mi-a amintit de limbajul de lemn al proceselor de vrajitoare al anilor stalinisti, citez:

“Dar de ce nu traduceti Dvs cartea, caci vad ca vorbiti frantuzeste foarte bine!”

Desigur o întrebare care nu i-ar fi pus-o domnului Plesu a carui teza de doctorat tocmai o publicau în Franta (o teza de 190 pagini tiparita la editura ‘Somogy’ in Sept. 2007, contra unui cost de 28.500 de euro platit de ICR) si au cumparat-o integral înainte sa ajunga în librarii – episod despre care a vorbit domnul Portocala. Oare traducerea a fost platita de ICR pentru ca dl Plesu nu stia frantuzeste, ori pentru simplul motiv ca banii contribuabililor erau automat canalizati spre o asfel de destinatie?

Si mai departe:

“Vai, domnule, cum sa va platim o asemenea traducere? România este o tara foarte saraca!”

Sigur ca nu i-am raspuns:

de ce suntem saraci? pentru ca se fura ca în codru si ca putinii bani care mai ramân sunt folosti în înteresul cumetriilor!

Dar ceea ce a pus bomboana pe coliva a fost o gaselnita, un argument stalinist folosit de altfel si în celebra ”Istorie a literaturii Române” a lui George Calinescu, publicata de România la UNESCO la sfarsitul anilor ’80:

“Cartea Dvs nu este româneasca (sic!) pentru ca manuscrisul original este scris în engleza!”

Exact cum spunea acel George Calinescu care servea regimul comunist decretând ca:

“Scriitorii români din strainatate care publicau în limbi straine dovedeau o lipsa de patriotism.”

Explicati-mi, va rog, ce anume s-a schimbat în mentalitatea Tranzitiei, chiar dupa ce am intrat cu oistea româneasca în gardul Europei?

Înterlocuoarea mea, pe atunci adjuncta la ICR Paris si acum ocupând primul post dupa demisia colegului sau în urma scandalului cunoscut (din 2007), era o distinsa poetesa care prin definitie ar fi trebuit sa demonstreze o convergenta de idei si sa sprijine propunerea, iar daca nu mai avea fonduri (pt ca le cheltuise pentru filosofia tanarului student Plesu) , sa sugereze alternative.

Atitudinea era cu atât mai neverosimila cu cât venisem cu acea înalta recomandare fata de care ar fi trebuit macar sa ma trateze cu mai multa curtoazie, daca nu era capabila sa tina seama de personajul respectiv. De abea dupa aceeasta conversatie epica am înteles, asa cum se întâmpla cu ”mintea românului cea de pe urma”, ca reactia dumneaei era de fapt previzibila în cea mai buna traditie a educatiei primite – în spiritul literaturii tractoriste – pentru ca mai avea si alti barzi prin familie:

”un caz unic de doua generatii lirice în aceasi familie, fenomen ce nu a mai existat în literatura universala de la Alphonse Daudet încoace, unde tatal si fiul erau poeti!”…

asa ne informa un interviu dat la Bucuresti de înterlocutoarea mea pariziana.

Dar sa lasam la o parte aceste mici neajunsuri si sa revenim la dificultatile de cercetare întrinseca a acestei Antologii. Surse de informatie sarace si încomplecte ceea ce a necesitat confruntarea acelorasi detalii din surse diferite de multe ori fara rezultat. Am cumparat sute de carti în diverse limbi, am facut cautari infinite pe Internet, am telefonat în România si în strainatate, am intervievat persoane în diverse tari direct si la telefon. Sigur ca în cursul acestor cautari am întâlnit niste femei exceptionale în România, dar si în multe alte tari care mi-au pus timpul lor la dispozitie fara nici o reticenta. Am tradus în engleza circa sase sute de citate românesti inclusiv versuri, am compilat discografii, liste de spectacole si de expozitii personale.

(Urmare in Partea a III-a)

Tags: ······

No Comments so far ↓

There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.

Leave a Comment